2022-03-29
Eticheta drumețiilor: 5 sfaturi pentru o super-excursie
Este o bucurie în plus să mergi cu câinele în excursie - abia așteptăm după zile lungi de muncă, școală și responsabilități să fim în aer liber cu patrupedul nostru. La fel și alții, care își duc animalul de companie în excursia de familie, așa că sunt mult mai mulți câini liberi acum în păduri, câmpii, munți sau pe malurile râurilor. În interesul conviețuirii pașnice, fiți mult mai atenți la ei. În pădure să avem la noi lesă, pentru a putea merge confortabil cu el, în situația în care ne întâlnim cu un câine mai agresiv sau dacă cineva se sperie de cățelușul nostru. S-ar putea ca în zonele noastre preferate de plimbare, unde de obicei sunt doar 1-2 persoane, acum să fie plin - lucru neașteptat și pentru câinele nostru.
![](/site/assets/files/31837/origin-1.jpg)
Foto: Unsplash
Evident, fumatul nu este deloc adecvat în pădure și nici o idee prea bună, deoarece cu plămânii curați este mult mai ușor să urcați diferențele de nivel. Dar dacă tot am aprins-o într-un loc pustiu, să nu aruncăm mucul de țigară, mai degrabă să avem la noi ceva în care să-l putem păstra până la următorul coș de gunoi. Ideal ar fi să nu fumăm deloc.
![](/site/assets/files/31837/origin-2.jpg)
Foto: Unsplash
Să nu ne așteptăm ca noi, cei care mergem mai încet, să fim lăsați în față de sportivii cu viteză mai ridicată. Pășiți în lateral când vine pe traseu și un alergător sau ciclist, pentru că în calitate de excursionist este normal să permiți trecerea celor mai rapizi. Pe poteci înguste să fiți atenți și la cei care vin din spate, iar pe un drum larg, stați în partea dreaptă.
![](/site/assets/files/31837/origin-3.jpg)
Foto: 123rf
Pare de bază, dar nu este! Cu cât ne îndepărtăm de marile orașe, cu atât mai mult ne salută și întorc salutul tovarășii de drumeții. Nu contează dacă întâlnești 2 sau 32 de oameni într-o excursie, salută și orice străin în aer liber.
![](/site/assets/files/31837/origin-4.jpg)
Foto: 123rf
Este evident că nu aruncăm nimic pe drum. Mai dificil este atunci când suntem nevoiți să vizităm vreun tufiș: ideal este să ducem, pe cât posibil, șervețelele de hârtie într-o pungă la cel mai apropiat coș de gunoi. Dacă dintr-un anumit motiv acest lucru nu este posibil, să le acoperim cu pământ și frunze – se vor descompune mai repede.
![](/site/assets/files/31837/origin-5.jpg)
Foto: 123rf
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!