Motivul surprinzător pentru care multe bucătării din Japonia nu au cuptor tradițional

În apartamentele japoneze, sub plită nu se află, de obicei, cuptorul mare întâlnit în locuințele europene. Cu toate acestea, japonezii pregătesc pizza, prăjituri și fripturi cu ajutorul altui aparat. Sub plită există frecvent un rōsutā glisant, adică un mic dispozitiv folosit pentru coacere, frigere la grătar și încălzirea rapidă a unor preparate. Răspândirea lui se explică parțial prin spațiul redus. Apartamentele urbane din Japonia sunt deseori mult mai mici decât cele europene sau nord-americane, astfel că amplasarea aparatelor trebuie planificată atent.

Nu doar dimensiunea locuințelor a influențat dotarea bucătăriilor japoneze, ci și tradițiile culinare. Preparatele gătite acasă necesită mai rar un cuptor clasic, fiind realizate mai ales prin fierbere, gătire la abur, frigere pe grătar sau prăjire în ulei. De aceea, unul dintre cele mai importante aparate este fierbătorul de orez. Orezul reprezintă de secole baza culturii alimentare și însoțește aproape fiecare masă. Potrivit principiului ichijū-sansai, adică „o supă și trei feluri”, alături de orez sunt servite o supă, un fel principal și două garnituri. Fierbătorul de orez nu este doar practic, ci și esențial în gospodăriile japoneze.

În dulapurile de bucătărie se observă și numărul mare de boluri și farfurii. În loc ca toate preparatele să fie așezate pe un singur platou, fiecare are, de regulă, propriul vas. Orezul, supa, peștele și garniturile sunt servite separat, iar gătitul direct la masă are un rol important. Nabe, un preparat de tip „vas fierbinte”, se gătește într-un vas comun pus în centrul mesei, din care fiecare își ia cât dorește. Același principiu apare și la yakiniku, carnea friptă pe un grătar de masă, precum și la takoyaki, biluțele de aluat umplute cu caracatiță.