2025-08-13
Greșelile care te pot transforma în turistul pe care localnicii îl urăsc
Vacanța de vis poate să se transforme rapid într-o experiență tensionată dacă, fără să ne dăm seama, adoptăm comportamente care îi scot din sărite pe localnici sau chiar pe ceilalți turiști. Iată ce spun experții în această privință.
Un expert în etichetă de călătorie a strâns, împreună cu mărturii din comunități online precum Reddit, o listă cu greșelile care irită peste măsură. Printre ele: selfie-uri în locuri nepotrivite, turiști care blochează străzile aglomerate mergând la pas de melc sau cei care hărțuiesc fauna locală, stricând echilibrul natural. Genevieve Dreizen, specialistă în etichetă, spune că una dintre cele mai flagrante forme de lipsă de respect are loc chiar în camera de hotel. Sfatul ei? „Purtați-vă ca și cum ați fi oaspeți în casa cuiva. Întrebați-vă: ce nu mi-ar plăcea să facă altcineva la mine acasă?”.

Asta înseamnă să nu lăsăm gunoi împrăștiat, lenjerii aruncate la întâmplare și resturi de mâncare peste tot. Un astfel de comportament nu este doar nepoliticos – adaugă Dreizen –, ci și o povară pentru personal. „Nici cel mai generos bacșiș nu poate compensa lipsa de considerație”, avertizează ea. Lipsa de atenție la cultura locală este un alt „clasic” al turiștilor neglijenți. Fie prin vestimentație, fie prin atitudine, mulți ignoră regulile nescrise ale locului. Jamila Musayeva, expertă în etichetă, recomandă un gest simplu, dar cu efect major: învățarea câtorva cuvinte în limba locală.
La fel de deranjant este și comportamentul de tip „sunt singur pe lume”: apeluri video zgomotoase într-o cafenea, țipete la piscină sau conversații strigate în spații publice. Potrivit experților intervievați de DailyMail, aceste gesturi egoiste nu doar că strică atmosfera, dar pot distruge experiența altor călători. Nu e de mirare că tot mai multe destinații introduc reguli clare pentru turiști. În Málaga, de exemplu, există deja ghiduri oficiale despre cum să te îmbraci și cum să te comporți. Obiectivul? Să fie prevenite comportamentele lipsite de respect, ostentative ori nepotrivite cultural.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!


