Peste două treimi dintre români au planuri de călătorie pentru vara aceasta Peste două treimi dintre români au planuri de călătorie pentru vara aceasta
Foto: Shutterstock

2024-06-01

  • Drive
  • Util
  • Peste două treimi dintre români au planuri de călătorie pentru vara aceasta

Peste două treimi dintre români au planuri de călătorie pentru vara aceasta

Peste 67% dintre dintre români spun că vor pleca în vacanţă în următoarele trei luni, în topul preferinţelor fiind destinaţiile europene, urmate de cele interne, potrivit unei analize realizate de o agenţie de turism online. În acelaşi timp, 80% dintre respondenţi susţin că vor călători cu avionul, rămânând în continuare mijlocul de transport preferat. Cei mai mulţi vor merge în vacanţă în familie, spre deosebire de anul trecut, când au călătorit preponderent în cuplu.

Principalele ţări în care îşi vor petrece românii concediul de vară sunt Spania, Italia, România, Grecia şi Marea Britanie, destinaţii alese frecvent de aceştia pentru sezonul estival. Dintre cei care au optat pentru Grecia, se pare că cei mai mulţi au ales Salonic, Creta, Corfu şi Rodos pentru vacanţa lor. În acelaşi timp, există şi un interes crescut pentru experienţele noi: 40% dintre respondenţii la chestionar îşi doresc să viziteze locuri în care nu au mai fost până acum – arată studiul Vola.ro. În plus, există şi un top 10 al destinaţiilor populare pentru vara aceasta, respectiv Bucureşti, Iaşi, Roma, Milano, Barcelona, Mallorca, Paris, Londra, Malaga şi Cluj-Napoca.

Foto: Shutterstock

Conform sursei citate, românii au rezervat cu mai mult timp înainte de zbor călătoria de vară, semn că pentru acest concediu s-au pregătit cu atenţie, analizând opţiunile şi preţurile. Astfel, peste 50% dintre dintre ei au achiziţionat biletele de avion pentru vară cu un avans de peste 90 de zile, astfel încât să profite de preţurile mai mici, în timp ce în primăvară, majoritatea călătorilor au rezervat cu o lună înainte zborurile.

Durata medie de şedere în timpul sezonului estival este de 9 zile.

Foto: Shutterstock

Potrivit datelor citate, tariful mediu pentru un bilet de avion/pasager vara aceasta este de 222 de euro. August este perioada cu cele mai scumpe zboruri, cu un tarif mediu de 246 de euro, având în vedere că este luna concediilor în România. Urmează iulie, cu un tarif mediu de 228 de euro, şi iunie, o lună mai puţin aglomerată, cu un preţ mediu de 194 euro. În ce priveşte bugetul alocat biletelor de avion, peste jumătate din respondenţi (52%) sunt dispuşi să cheltuiască între 100 şi 300 de euro de persoană, în timp ce 35% vor opta pentru bilete ce nu depăşesc 100 euro.

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!