Afară erau minus 30 de grade, dar în case era cald. Secretul vechilor case suedeze

În unele regiuni din interiorul Suediei și Norvegiei, temperaturile de iarnă pot coborî până la minus 30 de grade Celsius. Înainte de apariția sistemelor moderne de încălzire și a materialelor izolatoare actuale, folosirea chibzuită a lemnului și reducerea pierderilor de căldură erau esențiale. Un rol important l-a avut soba suedeză de teracotă, cunoscută sub numele de kakelugn. În secolul al XVIII-lea, industria fierului din Suedia consuma cantități uriașe de lemn, iar economisirea combustibilului devenise tot mai urgentă. În locuințe erau încă răspândite șemineele deschise, care necesitau mult lemn și puteau pierde prin coș până la 90% din căldura produsă. În căutarea unei soluții mai eficiente, Consiliul de Stat suedez i-a însărcinat în 1767 pe generalul Fabian Wrede și pe arhitectul Carl Johan Cronstedt să dezvolte un sistem de încălzire care să consume mai puțin combustibil.

Secretul sobei kakelugn constă în traseul lung pe care îl parcurge fumul prin interiorul acesteia. Gazele fierbinți nu ajung direct la coș, ci sunt conduse prin canale verticale și sinuoase, urcând și coborând de mai multe ori înainte de evacuare. În acest fel, rămân mai mult timp în interior și transferă o mare parte din căldură către zidărie. Capacitatea de a păstra căldura nu depinde însă doar de traseul fumului, ci și de construcția masivă a sobei. Soba tradițională kakelugn este zidită din cărămidă, cu mortar de lut, și acoperită la exterior cu plăci ceramice. O astfel de sobă poate cântări aproximativ 1,2–1,5 tone, iar unele modele ajung la câteva tone. Masa mare permite acumularea unei cantități importante de căldură, care este apoi eliberată treptat în încăpere. Tocmai de aceea, soba continuă să radieze căldură ore întregi după stingerea focului. În multe cazuri, era suficient ca focul să fie aprins doar de două sau trei ori pe zi, fără ca locuința să se răcească imediat între două focuri. Eficiența încălzirii depindea și de felul în care erau construite vechile case din lemn.

Camerele mai mici și tavanele joase limitau volumul de aer care trebuia încălzit. Astfel, locuințele puteau menține mai ușor o temperatură confortabilă și necesitau mai puțin combustibil în timpul iernilor lungi. Deși această soluție a apărut într-o perioadă în care lemnul era una dintre principalele surse de încălzire, kakelugnul nu a dispărut din Suedia. Multe sobe vechi sunt restaurate și repuse în funcțiune, iar astăzi se fabrică și modele noi, inspirate de construcțiile tradiționale. În locuințele moderne, asemenea sobe sunt folosite adesea ca sursă suplimentară de căldură sau pentru confort. Instalarea lor trebuie însă adaptată cerințelor actuale privind siguranța, evacuarea fumului și alimentarea cu aer necesară arderii.