Un sejur fără egal – o călătorie spectaculoasă cu trenul prin Elveția

Fie că plănuim să călătorim iarna sau vara în Elveţia, trenul este pur și simplu obligatoriu – merită să pornim la drum numai pentru descoperirea ţării prin ferestrele panoramice ale vagoanelor.

Nu există poate nicio altă ţară în care mijlocul de transport ar fi cea mai interesantă atracţie. În Elveția parcă am călători pe paginile unei minunate cărți de povești: vârfuri uriașe de munte, lacuri strălucitoare, câmpuri uimitor de verzi. Vă prezentăm un sejur de 8 zile.

Ilustrație: Lili Nyilassy

Cele mai cunoscute și mai spectaculoase rute sunt Glacier Express, Bernina Express și Gotthard Panorama Express, dar tot cu uriașe ferestre panoramice circulă și Voralpen Express și GoldenPass Panoramic Express. Acestea cinci se pot lega cu trei trenuri suplimentare într-un tur cuprinzător de opt zile, astfel încât putem încerca în plus chiar și cele mai interesante și mai populare căi ferate montane. Călătoria recomandată de opt zile și 1.280 de kilometri a fost concepută în așa fel încât să permită și câte o excursie între două trenuri panoramice. Și poate nici nu trebuie spus: trenurile circulă cu precizie de ceasornic, sunt curate și aproape toate oferă și opțiunea de a lua masa.

SWISS TRAVEL PASS DE 8 ZILE 

  • Deși există și abonamente de 3, 4 și 15 zile, acesta este cea mai potrivită alegere pentru a călători prin ţară.
  • Preţ: 418 franci elveţieni – este o călătorie scumpă doar la prima vedere, dacă luăm în considerare că numai biletul pentru Glacier Express cumpărat separat costă 152 franci elveţieni.
  • Reduceri: abonamentul nu este valabil doar pe tren, dar și pentru autobuze, vapoare, transportul public urban, în plus permite și intrarea liberă sau cu reducere în numeroase muzee și alte atracţii.
  • Mai multe informaţii: sbb.ch

CELE MAI FRUMOASE TREI TRASEE PANORAMICE

Glacier Express

Foto: www.sbb.ch

Glacier Express are porecla de „cel mai lent tren express din lume", parcurgând în aproape opt ore distanța de aproximativ 300 km dintre Zermatt și St. Moritz – cu peisaje uimitor de frumoase. În timpul călătoriei trenul trece peste 291 poduri și 91 tunele, cea mai cunoscută și cea mai fotografiată atracție fiind viaductul Landwasser. Întreaga călătorie este o experiență extrem de sofisticată: trenul curat, spațios, frumos cu geamuri uriașe, personalul infinit de amabil, panorama uimitoare, prânzul delicios care poate fi savurat în vagonul restaurant sau în cușetă. Este disponibil și Wi-Fi-ul - nu că ar merita să navigăm pe internet când peisajul este atât de minunat.

Timp total de călătorie: 7 ore 45 minute

Bernina Express

Foto: www.sbb.ch

Bernina Express este celălalt mare favorit al publicului, care circulă între Chur și Tirano, dar pe parcursul turului îl folosim pe secțiunea dintre St. Moritz și Lugano. Este un alt „expres" doar cu numele, care se referă mai ales la faptul că rezervarea în avans a locurilor este obligatorie. Viteza însă este și în acest caz una de croazieră, dar nimeni nu regretă acest lucru, fiind folosit mai ales de turiști care chiar vor să se bucure cât mai mult de peisaj.

Timp total de călătorie: 6 ore 15 minute

Gotthard Express

Foto: www.sbb.ch

Al treilea mare clasic este Gotthard Express, un tren panoramic relativ nou – funcționează doar de cinci ani. Însă doar vagoanele cu ferestre panoramice sunt noi, traseul nu: încă din mijlocul secolului al XIX-lea s-a născut ideea ca cele două părți ale Alpilor să fie conectate cu șine de cale ferată. Cel care a realizat planul a fost Alfred Escher, a cărui statuie stă acum ca „pasager" într-unul din vagoane. Calea ferată cu o diferență de altitudine de 1.000 metri, construită între 1872 și 1882 a fost o celebră realizare inginerească a epocii și de atunci funcționează extrem de bine. Pe cea mai dură secțiune, unde pe o distanță de numai 30 km trebuie depășită o diferență de nivel de 670 metri, trenul trebuie să ia uneori curbe strânse pentru a coborî (urca) tot mai mult.

Timp total de călătorie: 5 ore 15 minute

Gotthard Panorama Express – video

youtu.be

Gotthard Panorama Express
AMI MÉG ÉRDEKELHET