Neuschwanstein: cetatea fermecată – galerie foto

Cum arată în realitate castelul prinţesei adormite.

Castelul Neuschwanstein

Foto: Pexels

Pentru copii este un adevărat miracol să vadă locul în care Frumoasa din pădurea adormită a dormit cei 100 de ani. Sau locul în care Cenușăreasa, grăbindu-se acasă de la bal, şi-a pierdut pantofiorul. Castelul Neuschwanstein de pe Stânca Lebedei se înalţă pe o stânca măreaţă în partea sudică a Bavariei, lângă localitatea Füssen, aproape de graniţa cu Austria. Walt Disney a fost impresionat de arhitectura acestui castel când a ecranizat Cenușăreasa, clădirea fiind prezentă şi pe faimoasa siglă a companiei ce îi poartă numele.

Inspirat de legenda Lohengrin

Foto: Unsplash

Cetatea de vis, construită din piatră, se poate vizita pe jos traversând o potecă îngustă sau cu caleaşca. Scările spiralate urca până în vârful turnurilor, iar sălile palatului sunt aranjate fastuos, cu detalii splendide. Lebăda este un simbol cu care ne întâlnim la tot pasul: pe clanţele de la uşi, în colţul pentru lectură amenajat în bibliotecă sau pe robinetul regal. Regele Ludovic al II-lea a comandat construcţia castelului inspirat de operele lui Wagner, în mod special „Lohengrin – cavalerul lebădă", la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Star de cinema

Foto: 123rf

Ludovic al II-lea a fost patronul invenţiilor moderne: castelul a fost amenajat de început cu toalete moderne, robinete cu apă rece şi apă caldă, încălzire centrală, lift şi curent electric, iar etajele sunt legate între ele cu linie telefonică proprie.

Proiectat de un scenograf (!), Christian Jank, palatul s-a dorit a fi un refugiu personal al regelui retras, dar a fost deschis pentru publicul plătitor imediat după moartea sa în 1886. De atunci, peste 60 de milioane de oameni au vizitat Castelul Neuschwanstein.

Una dintre cele mai renumite atracții turistice din Germania a apărut în mai multe filme și a fost sursa de inspirație pentru Castelul Frumoasei din Pădurea Adormită din Disneyland.

Galerie foto

Foto: Unsplash


Foto: Unsplash


Foto: Unsplash


Foto: Pexels


Foto: Pexels


Foto: Pexels


AMI MÉG ÉRDEKELHET