2025-09-23
Noapte critică la Cluj: un controlor ar fi ațipit, avion cu pasageri ținut în aer
Un zbor Wizz Air spre Cluj a fost ținut 20 de minute în așteptare după ce turnul nu a răspuns la apeluri, în timp ce luminile pistei erau stinse. Potrivit publicației Gândul, controlorul de serviciu ar fi adormit. AACR a deschis o anchetă, iar ROMATSA spune că siguranța nu a fost periclitată.
Ce s-a întâmplat, de fapt, într-o noapte aparent obișnuită pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca? Potrivit unei investigații Gândul, în urmă cu o lună și jumătate, un controlor de trafic ar fi adormit în timpul turei, exact când o aeronavă Wizz Air se pregătea de aterizare. Echipajul a trecut pe frecvența Turnului (TWR), a încercat repetat să ia legătura, însă nimeni nu a răspuns. Avionul, plin de pasageri, a fost trimis în „holding”, în zona de așteptare, timp de 20 de minute.

Surse din aviație spun că pe tură erau trei controlori, dar doi se odihneau conform procedurilor, iar al treilea – cel care rămăsese la consolă – ar fi ațipit. Mai mult, luminile pistei erau stinse, ceea ce făcea imposibilă orice apropiere, chiar și cu sprijinul poziției de apropiere (Approach) de la București. Din fericire, după minutele de așteptare în aer, legătura cu turnul s-a restabilit, iar aeronava a aterizat fără incidente. Specialiștii consultați atrag însă atenția că, în caz de urgență reală la bord, lipsa răspunsului din turn putea transforma episodul într-o tragedie. Problema majoră semnalată: dependența critică de un singur om, fără o soluție alternativă activată instant. Cazul este în prezent investigat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), care trebuie să clarifice oficial lanțul de evenimente și responsabilitățile.

După publicarea materialului din Gândul, Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA a transmis un punct de vedere: echipajul ar fi întrerupt prima apropiere și ar fi revenit pentru a doua, aterizând „în deplină siguranță” după 11 minute, în contact permanent cu serviciile de apropiere. Regia susține că siguranța pasagerilor nu a fost pusă în pericol, că incidentul a fost raportat imediat și că o analiză internă a identificat „experiența redusă a controlorului” și „oboseala acumulată”. Ca măsuri, au fost dispuse reinstruirea personalului și monitorizarea mai strictă a programului de lucru.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!


