2025-12-17
Ai zbura de aici? Aeroportul japonez, cândva minune inginerească, care se scufundă încet în mare
Japonia are un aeroport care, deși a fost multă vreme un simbol al ingeniozității tehnice, stârnește astăzi tot mai multă neliniște. Aeroportul Internațional Kansai, deschis în 1994 în apropiere de Osaka, a fost salutat la început drept o demonstrație spectaculoasă de curaj ingineresc. Între timp, tot mai mulți specialiști se întreabă cât timp poate rămâne sigur un aeroport construit pe mare, într-un loc în care terenul nu stă pe loc.
Situat în Golful Osaka, Kansai este unul dintre cele mai neobișnuite aeroporturi din lume. Terminalul, semnat de arhitectul italian Renzo Piano, a fost admirat tocmai pentru felul în care proiectul a împins limitele construcțiilor maritime. Întregul complex a fost ridicat pe două insule artificiale, legate de continent printr-un pod de aproximativ 3 kilometri – o imagine care subliniază din prima cât de izolat este aeroportul față de uscat. Investiția s-a ridicat la circa 20 de miliarde de dolari, iar Kansai a devenit, între timp, al șaptelea cel mai aglomerat aeroport din Japonia. Este poarta aeriană a orașului Osaka, dar și un punct important pentru pasagerii care se îndreaptă spre Kobe sau Kyoto. La nivel național, rolul său este considerabil: potrivit datelor disponibile, anul trecut aproximativ un sfert dintre vizitatorii străini care au intrat în Japonia au făcut-o prin Kansai. Aeroportul este folosit anual de aproximativ 30 de milioane de pasageri, iar modernizările recente au ridicat capacitatea la circa 40 de milioane.
Problema care apasă asupra Kansai nu are legătură cu fluxul de pasageri, ci cu terenul. De la inaugurare, aeroportul ar fi coborât cu aproximativ 12 metri față de nivelul inițial. Inginerii știau încă din faza de proiect că, din cauza sedimentelor marine afânate, insulele artificiale vor începe să se lase treptat. Calculele inițiale estimau însă un proces întins pe aproximativ 50 de ani, cu o stabilizare a suprafeței la circa 4 metri deasupra nivelului mării. Acesta era pragul minim considerat suficient pentru ca aeroportul să rămână protejat inclusiv în condițiile creșterii nivelului apei.
În realitate, evoluția s-a dovedit mult mai nefavorabilă: la doar șase ani de la deschidere, tasarea ajunsese deja la nivelul considerat critic, iar unele zone ale insulelor intraseră în așa-numita „zonă de risc”. De atunci, au fost introduse, pe rând, măsuri de protecție. Doar pentru consolidarea digului de apărare s-au alocat aproximativ 150 de milioane de dolari, în încercarea de a-l face mai înalt și mai rezistent. Unii ingineri susțin însă că măsurile sunt, chiar și așa, „prea puțin, prea târziu”, fiindcă mișcarea solului nu poate fi oprită, cel mult încetinită. Există și prognoze potrivit cărora, până în 2056, anumite porțiuni ale insulelor s-ar putea scufunda atât de mult încât să nu mai poată fi salvate nici prin intervenții tehnice suplimentare.
Între timp, aeroporturile construite pe mare sau pe teren recuperat din apă s-au răspândit în lume. Exemple cunoscute sunt Aeroportul Internațional din Hong Kong, Aeroportul Internațional Chubu Centrair (lângă Nagoya) sau Aeroportul din Kitakyushu, realizate prin soluții similare. Diferența este că aceste proiecte au putut învăța din experiența Kansai. În cazul aeroportului din Hong Kong, de pildă, stratul de mâl care ar fi creat probleme a fost îndepărtat înainte de umpluturi, astfel încât tasarea terenului a devenit un risc mult mai ușor de controlat.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!
