Se va deschide în sfârșit în acest an mult așteptata expoziție al comorilor lui Tutankhamon? Se va deschide în sfârșit în acest an mult așteptata expoziție al comorilor lui Tutankhamon?
Foto: GEM

2024-04-29

  • Drive
  • Cultură
  • Se va deschide în sfârșit în acest an mult așteptata expoziție al comorilor lui Tutankhamon?

Se va deschide în sfârșit în acest an mult așteptata expoziție al comorilor lui Tutankhamon?

Cel mai proeminent element de la Marele Muzeu Egiptean (Grand Egyptian Museum – GEM) va fi expunerea comorilor complete ale lui Tutankhamon, cu un total de peste 5.000 de piese, ce vor fi expuse pentru prima dată într-un singur loc de la descoperirea lor în 1922 .Cu circumstanțe neprevăzute și întârzieri care au amânat în mod repetat deschiderea oficială a muzeului, autoritățile promit că acesta își va deschide în sfârșit porțile, înainte de finalul acestui an.

Ideea muzeului s-a născut în urmă cu peste două decenii, fiind imaginat ca și cel mai mare muzeu arheologic din lume. În 2002, a fost lansat un concurs pentru arhitecții care urmau să proiecteze clădirea și, un an mai târziu, compania irlandeză Heneghan Peng Architects a fost anunțată drept câștigătoare. GEM este situat între Marile Piramide și Cairo. Întregul amplasament pentru muzeu se întinde pe 50 de hectare, incluzând, pe lângă construcția propriu-zisă, grădini extinse.

Foto: GEM

O statuie a lui Ramses al II-lea, veche de 3.200 de ani, a fost deja amplasată în sala principală a muzeului pentru a întâmpina vizitatorii. Alte 87 de statui sunt poziționate de-a lungul scării mari, în timp ce, în total, muzeul ar trebui să găzduiască aproximativ 100.000 de artefacte. Cea mai proeminentă colecție va fi cea a lui Tutankhamon, ocupând două săli de expoziție întregi. Clădirea principală cuprinde 24.000 m² de spații de expoziție permanentă, echivalentul a 4 terenuri de fotbal, un muzeu pentru copii, spații pentru conferințe și educație, un mare centru de conservare, 28 de magazine, 10 restaurante și un cinematograf.

Foto: Shutterstock

Construcția a început în 2005 și trebuia inițial să fie finalizată până în 2013, însă diverse evenimente neprevăzute, printre care criza economică mondială din 2008, tensiunile politice din țările arabe și, cel mai recent, pandemia COVID-19, au întârziat constant lucrările. În ultimii ani, secțiuni ale muzeului au fost deschise în regim de probă, dar o deschidere oficială completă este promisă pentru acest an, o dată exactă nefiind încă anunțată.

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!