2024-06-28
Iată în ce locuri uimitoare și-au scris operele marii scriitori britanici
Charles Dickens, Thomas Hardy, Emily Brönte, Lord Byron – nu-i de mirare că au creat atât de multe lucrări de excepție în timp ce locuiau sau își petreceau vacanța în case minunate. Urmează câteva clădiri impresionante, unde s-au născut romane celebre.
Și-a câștigat faima internațională prin romanele și poezia sa, dar Thomas Hardy a fost și un arhitect calificat. El însuși a proiectat clădirea victoriană, care i-a servit drept casă din 1885 până la moartea sa în 1928. Dar și mai interesantă este căsuța tradițională cu acoperiș de trestie, ale cărei interioare văruite în alb dezvăluie existența rurală idilică din tinerețea lui Hardy; mai târziu chiar și cariera lui de scriitor a început în această cabană. Vederea din dormitorul de la etaj a casei cu ferestre mici, podea de piatră și șemineu, care poate fi văzută și azi în starea inițială, a inspirat romanele „Sub copacul înfrunzit” și „Departe de lumea dezlănțuită”. Grădina casei este un miracol: plină de flori sălbatice colorate, trandafiri și vegetație luxuriantă.
Chiar și iarna, aici se aud cântece vesele de păsări.

Foto: Shutterstock
Abația Newstead are un trecut prosper: fosta clădire augustiniană a fost oferită inițial lui Sir John Byron din Colwick de către regele Henric al VII-lea în 1540. Declinul clădirii, devenită de-a lungul anilor o casă extravagantă, gotică, impunătoare, a început datorită celui de-al cincilea Lord Byron, așa-numitul „lord rău” care – înfuriat de fiul său neascultător – și-a distrus financiar moșia, astfel încât să nu poată moșteni decât datorii. Între timp însă atât fiul, cât și nepotul lui au murit, așa că la moartea lui din 1798 clădirea a fost moștenită de strănepotul lui, poetul și simbolul romantic George Gordon Byron. Poetul a stat de mai multe ori aici în timpul scurtei sale vieți, dar în urma falimentului financiar moștenit, în cele din urmă a fost forțat să vândă proprietatea în 1818. Abația încă mai păstrează fostele artefacte ale lui Byron, inclusiv piatra funerară lucrată cu grijă a câinelui său iubit, Boatswain.

Foto: Shutterstock
Trecând pragul Muzeului Brontë Parsonage, orice fan va recunoaște imediat aura distinctivă a romanelor. Parohia satului Haworth din Yorkshire este înconjurată de o zonă mlăștinoasă, care a inspirat scena sălbatică și ciudată din singurul roman al lui Emily Brontë, „La răscruce de vânturi”. Fosta casă a scriitorilor celebri găzduiește acum cea mai mare colecție Brontë din lume, formată din mobilier, îmbrăcăminte și obiecte personale, inclusiv scrisori și manuscrise de la toate cele trei surori. Muzeul este condus de una dintre cele mai vechi societăți literare din lume, fondată în 1839, cu scopul de a promova moștenirea literară Brontë. În timpul turului ghidat, putem vedea fosta cameră a lui Charlotte sau bucătăria în care Emily a studiat cu insistență germana, dar și dormitorul tatălui lor, Patrick Brontë, în care s-a mutat după moartea soției sale din 1821.

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock
În locul fostei case londoneze a scriitorului – în care a locuit între 1837 și 1839 – se găsește Muzeul Charles Dickens, unde putem arunca o privire în colțurile ascunse ale vieții lui, inclusiv în viața sa privată. Locuia cu soția sa, Catherine și cu fiul lor cel mare, Charlie, în casa de pe Doughty Street 48. Aici s-au născut, printre altele, romanele „Oliver Twist”, „The Pickwick Papers” și „Nicholas Nickleby”. Aceste publicații timpurii l-au făcut pe Dickens un scriitor de renume internațional, chiar și regina Victoria făcând parte din fanii lui. După ce familia Dickens a părăsit Doughty Street, imobilul a funcționat în majoritatea timpului ca pensiune, fiind apoi deschis publicului în 1925. Casa așteaptă vizitatorii în forma originală – plină de mobilier victorian, obiecte personale, opere de artă uimitoare. Aici poate fi admirat chiar și biroul scriitorului.
Simțim că zburăm înapoi în 1837 și ne putem arunca într-un mediu care l-a inspirat zilnic pe unul dintre cei mai mari scriitori englezi.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!