După 18 ani se deschide cel mai lung traseu de coastă din lume După 18 ani se deschide cel mai lung traseu de coastă din lume
Whitby, Regatul Unit
Foto: Shutterstock

2026-03-18

  • Drive
  • Destinații
  • După 18 ani se deschide cel mai lung traseu de coastă din lume

După 18 ani se deschide cel mai lung traseu de coastă din lume

Ideea traseului care poartă numele regelui Charles al III-lea a apărut încă din 2008, însă inaugurarea sa a fost amânată aproape două decenii din mai multe motive. Acum, deschiderea pare tot mai aproape, chiar dacă ruta este finalizată deocamdată în proporție de doar 80%. Când King Charles III England Coast Path va fi complet gata, va deveni oficial cel mai lung traseu de coastă din lume.

Anglia se apropie astfel de deschiderea acestui traseu național, planificat de 18 ani. Proiectul, estimat la 28 de milioane de lire, a fost propus pentru prima dată în 2008, dar a fost întârziat multă vreme din cauza dificultăților de finanțare și a problemelor juridice, la care s-au adăugat pandemia de coronavirus și lipsa materialelor de construcție la nivel global.

Image
Foto: Shutterstock

În 2020, o furtună a inundat complet rezervația naturală Southmoor și zona din jur, afectând și traseul. Deși acest lucru a creat un habitat ideal pentru numeroase păsări, drumețiile au devenit mult mai periculoase din cauza apei. Ca măsură de protecție, a fost construită o pasarelă pentru care au fost folosite aproximativ 75 de mii de sticle reciclate. Potrivit Daily Mail, proiectul a presupus și discuții cu peste 25 de proprietari de terenuri.

Image
Castelul Bamburg, Regatul Unit
Foto: Shutterstock

Pe segmentul din East Riding of Yorkshire, localnicii se temeau acum doi ani că eroziunea coastei va duce la noi amânări. Proiectanții au conceput însă această porțiune astfel încât să poată fi modificată rapid, dacă eroziunea, furtunile sau creșterea nivelului mării o vor pune în pericol.

Image
King Charles III England Coast Path
Foto: National Trails

În prezent, doar 80% din traseu este gata, însă Natural England spune că, până în vara acestui an, aproximativ 90% din infrastructură va putea fi folosită de vizitatori. La final, ruta de 4.303 kilometri va deveni cea mai lungă de acest fel din lume. Deși deschiderea completă mai întârzie, planurile oficiale și propunerile pentru întregul traseu au fost deja finalizate și trimise autorității competente, astfel că a mai rămas doar punerea lor în aplicare.

Apasă butonul pentru a seta articolele noastre ca sursă preferată în Căutarea Google.

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!