„Degetele mortului” pot crește și în grădinile din România: planta cu fructe albastre neobișnuite „Degetele mortului” pot crește și în grădinile din România: planta cu fructe albastre neobișnuite
Decaisnea fargesii
Foto: Shutterstock

2026-11-22

  • Drive
  • Gastronomie
  • „Degetele mortului” pot crește și în grădinile din România: planta cu fructe albastre neobișnuite

„Degetele mortului” pot crește și în grădinile din România: planta cu fructe albastre neobișnuite

Arborele cu păstăi albastre, originar din vestul Chinei și din regiunea Himalayei, atrage privirile prin fructele sale alungite, albastre sau gri-albăstrui, care ascund o pulpă transparentă, gelatinoasă. Această plantă neobișnuită poate fi cultivată și în grădinile din România.

Decaisnea fargesii aparține familiei Lardizabalaceae și este cunoscută drept arborele chinezesc cu păstăi albastre sau arborele cu cârnați albaștri. Mai poartă și numele de „degetele mortului”, datorită fructelor cărnoase, alungite, asemănătoare unor degete. În natură poate atinge 5–8 metri înălțime, însă în grădinile din România rămâne de obicei un arbust sau arbore mic, de 3–4 metri. Lăstarii groși au o tentă albăstruie, iar frunzele compuse, care pot ajunge la 60–90 de centimetri lungime, sunt verde-închis pe fața superioară și verde-albăstrui pe cea inferioară. În aprilie și mai apar flori galben-verzui, în formă de clopot, grupate în ciorchini atârnați. Din acestea se dezvoltă, pe parcursul verii, fructe alungite de 8–10 centimetri, asemănătoare unor păstăi de fasole sau unor cârnați, care se coc în septembrie și octombrie. Culoarea lor variază de la albastru intens la gri-albăstrui, în timp ce frunzișul capătă nuanțe de galben-lămâie. În interior se găsesc semințe negre, învelite într-o pulpă translucidă, cu aspect de jeleu.

Numai pulpa este comestibilă, iar gustul ei este comparat adesea cu cel al pepenelui verde. Se consumă mai ales proaspătă, dar fructele sunt apreciate mai curând ca o curiozitate decât pentru o recoltă bogată. Semințele nu se consumă.
Image

Planta este relativ ușor de întreținut. Preferă locurile însorite sau semiumbrite, deoarece la umbră poate produce mai puține fructe. Are nevoie de un sol afânat, fertil și bine drenat, fără cerințe deosebite în privința acidității. Solul trebuie menținut moderat umed, iar în perioadele prelungite de secetă planta trebuie udată regulat. Exemplarele tinere sunt mai sensibile la ger și la uscăciune. De aceea, pot fi cultivate inițial în ghivece mari și ținute peste iarnă într-un spațiu ferit de îngheț, până devin suficient de viguroase. La plantarea definitivă se alege un loc adăpostit de vânt, însorit sau ușor umbrit. Dar cât de bine rezistă acest arbore iernilor din România? Observațiile botanice arată că planta poate supraviețui în aer liber, deși rezistența sa depinde de temperaturile minime și de condițiile locale. O cercetare mai veche, realizată la Grădina Botanică din București, arată că exemplarele tinere au trecut fără daune peste iarna blândă din 1970–1971. Totuși, această experiență nu garantează că planta va rezista la fel de bine în toate regiunile țării. În zonele cu geruri puternice, mai ales la munte, cultivarea în aer liber este mai riscantă.

De asemenea, înghețurile târzii pot afecta lăstarii și florile, chiar dacă arborele a supraviețuit iernii. Pe lângă rezistența la frig, grădinarii trebuie să țină cont și de timpul necesar până la apariția primelor fructe.
Image
Foto: Shutterstock

Arborele nu rodește imediat după plantare, iar ritmul de dezvoltare și condițiile climatice pot influența considerabil acest moment. Unele descrieri tehnice ale speciei menționează că primele fructe pot apărea după aproximativ trei ani. În schimb, la Grădina Botanică a Palatului Pionierilor din Moscova, exemplarele cultivate din 2009 au început să fructifice abia în 2014, după cinci ani. Aceste exemple arată că perioada până la prima recoltă poate varia în funcție de vârsta materialului săditor, condițiile de creștere și particularitățile climatice. Chiar și după intrarea pe rod, recolta poate fi compromisă de înghețurile târzii. În rest, îngrijirea rămâne relativ simplă. Tăierile se limitează în principal la îndepărtarea ramurilor bolnave sau deteriorate și, la nevoie, la controlul dimensiunii. De obicei, planta nu necesită tratamente speciale, fiind rareori afectată de boli și dăunători.

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!