3 preparate pe care, în afara românilor, nu le mănâncă nimeni în lume

Merdeneaua e gustarea care spune instantaneu „patiserie românească”. Foi de plăcintă, tăiate în pătrate sau dreptunghiuri, umplute cu brânză ori carne – dar, cel mai adesea, cu telemea. Sunt întâlnite mai ales în sudul României și, în afara țării, cu greu dai peste ele în forma pe care o știm noi. Deși numele are rădăcini turcești, merdeneaua s-a fixat în imaginarul local ca o specialitate aproape emblematică, inseparabilă de vitrina patiseriilor de cartier.

Dacă există un preparat pe care puține locuri îl marchează culinar așa cum o fac românii, acesta este, fără îndoială, mucenicii. Pe 9 martie, de Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, se pregătesc mucenici copți sau fierți, aproape întotdeauna în forma cifrei 8. În Moldova, sunt făcuți din aluat dospit, apoi unși cu miere și acoperiți cu nucă. În Muntenia și Dobrogea, sunt mai mici și se fierb într-un sirop aromat, de obicei cu zahăr, uneori cu scorțișoară și coajă de citrice.

Drobul e un clasic al primăverii: organe de miel tocate, multă verdeață și ouă, adunate într-o compoziție care se coace, de regulă, sub formă de chec sărat. E adevărat că și în Balcani există preparate din măruntaie, însă drobul rămâne puternic asociat cu România și, mai ales, cu Paștele românesc. Se taie felii și se mănâncă adesea ca aperitiv – rece sau la temperatura camerei –, în zilele în care primăvara intră, oficial, în bucătărie.