Una dintre cele mai cunoscute atracții din România ar putea fi în pericol

Lacul Ursu din Sovata a trecut pragul de 150 de ani și rămâne una dintre cele mai cunoscute atracții naturale ale Transilvaniei, dar și o formațiune rară la scară mondială. Aflat în inima Ținutului Sării, lacul s-a format în 1875, în urma unor procese geologice, hidrologice și meteorologice complexe, legate de dizolvarea masivului de sare și de surparea terenului, iar proprietățile sale neobișnuite i-au adus rapid renume internațional. Lacul Ursu este considerat cel mai mare lac sărat helioterm din lume, fiind totodată unul dintre cele mai rare exemple naturale de acest tip din Europa. La Sovata au fost construite baze de tratament încă din 1925, pe fondul cererii pentru cure reumatologice și ginecologice.

Particularitatea lui constă în funcționarea heliotermă, adică în capacitatea apei de a stoca și păstra foarte eficient energia solară. Fenomenul este posibil datorită stratificării speciale a apei. La bază se află un strat de apă foarte sărată, deasupra lui o zonă intermediară cu salinitate medie, iar la suprafață un strat subțire de apă dulce. Acesta din urmă acționează ca o seră: lasă razele soarelui să pătrundă, dar împiedică răcirea rapidă a apei încălzite. Din acest motiv, straturile adânci ajungeau odinioară chiar la 60–70 de grade Celsius. În ultimele decenii însă, situația s-a schimbat vizibil, iar cercetătorii urmăresc cu tot mai multă îngrijorare evoluția lacului, temându-se că, în timp, și-ar putea pierde trăsăturile definitorii. Astăzi, în zonele profunde, apa se mai încălzește doar până în jur de 40 de grade Celsius.

Cauzele sunt multiple. În lac se varsă permanent un pârâu care aduce apă dulce și, odată cu ea, nutrienți precum azotul și fosforul. În același timp, în sezonul estival, în lac pot intra zilnic până la cinci mii de oameni. Mișcarea lor tulbură straturile de apă, în mod normal stabile, și favorizează amestecul dintre apa dulce și cea sărată. Consecința este pierderea treptată a unei părți din sarea lacului, care se scurge prin emisar. Procesul slăbește nu doar mecanismul helioterm, ci poate afecta întregul echilibru ecologic. Straturile cu temperaturi și concentrații diferite de sare găzduiesc comunități microbiene adaptate exact acestui mediu. Dacă diferențele dintre ele se estompează, și aceste comunități se pot modifica radical.

Starea lacului este analizată acum de cercetători din mai multe instituții, printre care Institutul de Limnologie de la Balaton, din Ungaria, și Universitatea Sapientia. Scopul lor este să înțeleagă cât mai exact situația actuală și să reconstituie echilibrul natural al lacului. Echipa a cartografiat distribuția sării, a examinat adâncimea bazinului și a urmărit schimbările din organismele asociate diferitelor straturi de apă. Datele adunate pot arăta câtă sare a pierdut lacul în ultimii ani și ce măsuri ar putea ajuta la păstrarea acestui sistem natural cu totul aparte. Fără intervenții bine calibrate, Lacul Ursu poate continua să piardă sare, iar stratificarea care îi permite să acumuleze căldură s-ar putea slăbi și mai mult. Pentru Sovata, consecința ar însemna degradarea unei resurse naturale rare, nu doar diminuarea unei atracții turistice care a construit reputația stațiunii.