Bisericile fortificate UNESCO din Transilvania: detaliile surprinzătoare pe care mulți turiști le ratează

Biserica din Biertan, aflată în județul Sibiu, a fost construită cu măiestrie între secolele al XV-lea și al XVI-lea, iar una dintre cele mai surprinzătoare piese nu este altarul, ci ușa sacristiei. Ancadramentul ei poartă data 1515, iar mecanismul de închidere permite ca o singură cheie să pună simultan în mișcare 13 zăvoare, în patru direcții. Acesta a fost expus și la Expoziția Universală de la Paris din 1889. Tot la Biertan se află și mica încăpere asociată astăzi cu faimoasa „închisoare matrimonială”, unde cuplurile aflate în conflict erau izolate pentru a încerca o împăcare.

Ridicată în stil gotic timpuriu în secolul al XIII-lea, la biserica din Prejmer apărarea era asigurată în primul rând de impresionantul zid de incintă înalt de 14 metri, întărit cu turnuri, un coridor interior de apărare și un șanț cu apă. Partea cu adevărat spectaculoasă se află însă în interiorul acestui zid: pe patru niveluri au fost construite peste 270 de camere de locuit și cămări de provizii, suficiente pentru a adăposti aproximativ 1.600 de oameni în caz de atac. Accesul se face printr-un tunel lung de 30 de metri, iar coridoarele și scările de pe traseul de strajă arată limpede că aici nu era vorba doar despre credință, ci și despre supraviețuire.

Biserica unitariană din localitatea harghiteană este una dintre cele mai reprezentative biserici fortificate secuiești. La Dârjiu, detaliul cel mai memorabil nu este unul militar, ci unul legat de hrană. Pe interiorul zidului au existat hambare și spații de depozitare, iar camerele înalte, cu temperatură constantă, au fost folosite vreme de secole pentru păstrarea cărnii afumate, a cârnaților și a slăninii. De aici vine și numele sub care locul este cunoscut adesea: „cetatea slăninilor”. Fiecare familie avea propriul cui de lemn în turn, moștenit din generație în generație. În același ansamblu se păstrează și valoroase picturi murale din secolul al XV-lea, precum și o cărămidă cu inscripție runică secuiască, descoperită în 1929.

La Câlnic, județul Alba, cheia locului nu este biserica, ci turnul-donjon „Siegfried”, cea mai veche parte a cetății. Ridicat în secolul al XIII-lea ca turn-locuință, acesta păstrează și astăzi urmele unui cămin și ale unei scări care urca prin grosimea zidului spre etajele superioare. Abia după ce fortificația a fost vândută locuitorilor, în jurul anului 1430, ansamblul a fost adaptat pentru apărarea cu arme de foc, iar de-a lungul zidurilor au apărut cămări de provizii și adăposturi. La Câlnic se vede foarte clar cum o reședință nobiliară a devenit, în timp, o cetate a comunității.