O deschidere minusculă a dus la descoperirea celei mai lungi peșteri din România

În apropierea localității Șuncuiuș, din județul Bihor, versanții împăduriți ai defileului Crișului Repede ascund cea mai lungă peșteră cunoscută din România. Peștera Vântului, situată în Munții Pădurea Craiului, are o rețea de galerii care însumează peste 50 de kilometri, deși la suprafață aproape nimic nu îi trădează dimensiunile. Intrarea naturală se afla în Poiana Frânturii, unde era cunoscută o deschidere îngustă din care ieșea un curent neobișnuit de aer. Locul era numit „Gaura cu Vânt”, însă nimeni nu bănuia cât de departe se întindeau pasajele din spatele ei.

DESCOPERIREA CARE A SCHIMBAT SPEOLOGIA ROMÂNEASCĂ

Pe 7 aprilie 1957, inginerul și speologul Béla Bagaméri a lărgit intrarea și a reușit să pătrundă în interior. După un pasaj dificil, a ajuns într-o galerie de mari dimensiuni, iar în primul an au fost explorați aproximativ 500 de metri. Expedițiile ulterioare au arătat că sistemul era mult mai întins. Până la sfârșitul anului 1967, lungimea pasajelor cunoscute depășise deja 15 kilometri, iar exploratorii continuau să descopere noi ramificații. Pentru continuarea cercetărilor, în 1966 a fost înființat Clubul Speologilor Amatori din Cluj, care avea să joace un rol esențial în explorarea, cartografierea și protejarea peșterii. La sfârșitul anilor 1980, lungimea totală a galeriilor cunoscute depășise 40 de kilometri, iar cercetările au continuat și în deceniile următoare. Astăzi, Peștera Vântului este considerată cea mai lungă peșteră din România, cu o rețea cunoscută de peste 50 de kilometri.

PATRU NIVELURI ȘI UN RÂU ASCUNS SUB MUNTE

Spre deosebire de peșterile cunoscute în primul rând pentru bogăția stalactitelor și stalagmitelor, Peștera Vântului impresionează mai ales prin complexitatea rețelei sale subterane. Galeriile s-au dezvoltat pe patru niveluri. Cel inferior este activ și este traversat de un curs de apă subteran, în timp ce cele trei niveluri superioare sunt alcătuite din galerii fosile, formate în etape mai vechi ale evoluției peșterii. Între ele există puțuri, pasaje înguste și săli de mari dimensiuni. Unele galerii seamănă cu niște coridoare lungi, în timp ce altele se ramifică în adevărate labirinturi, unde orientarea este dificilă chiar și pentru exploratorii experimentați. Peștera adăpostește și numeroase formațiuni minerale, inclusiv cristale, stalactite și stalagmite. Printre cele mai cunoscute se numără „Torpila”, cea mai mare stalactită a peșterii, cu o lungime de aproximativ 4,5 metri.

DE UNDE VINE VÂNTUL CARE I-A DAT NUMELE?

Unul dintre cele mai neobișnuite fenomene poate fi observat chiar la intrare. Din cauza diferențelor de temperatură și presiune dintre exterior și vasta rețea subterană, aerul circulă cu putere prin deschiderile peșterii. În anumite condiții, curentul poate atinge viteze de câteva zeci de kilometri pe oră. Tocmai acest fenomen a atras atenția asupra cavității și i-a dat numele de Peștera Vântului. Intrarea naturală, foarte îngustă și dificil de folosit, a fost ulterior închisă, fiind amenajat un acces artificial în apropiere, care permite un control mai bun al intrării și protejarea mediului subteran.

DOAR O MICĂ PARTE POATE FI VIZITATĂ

Deși rețeaua depășește 50 de kilometri, vizitatorii au acces doar la o mică parte din ea. Traseul de speoturism are aproximativ 800 de metri și poate fi parcurs numai în compania unor ghizi acreditați. Peștera nu este amenajată pentru turismul obișnuit, iar traseul presupune efort fizic și respectarea unor reguli stricte de siguranță. Vizitele se organizează în prealabil prin operatorii de speoturism, iar echipamentul necesar este asigurat de organizatori. Restul galeriilor rămâne rezervat cercetărilor și explorărilor speologice. La aproape șapte decenii de la descoperire, labirintul continuă să impresioneze prin dimensiunile sale. Totul a pornit de la o deschidere îngustă într-un versant împădurit, dincolo de care se ascundea o lume subterană mult mai întinsă decât și-ar fi putut imagina primii exploratori.