Modele 3D detaliate ale unor obiective culturale din România Modele 3D detaliate ale unor obiective culturale din România
Foto: Pixabay

2023-11-02

  • Drive
  • Intern
  • Modele 3D detaliate ale unor obiective culturale din România

Modele 3D detaliate ale unor obiective culturale din România

Potrivit Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie (MINA) Constanţa, modelele 3D vor fi create prin intermediul tehnologiilor precum fotogrammetria şi imagistica aeriană, utilizând echipamente de înaltă calitate şi software-uri de ultimă generaţie pentru procesarea datelor obţinute. Proiectul Institutului Naţional al Patrimoniului (INP) are ca partener pe Global Digital Heritage (GDH), o organizaţie non-profit cu sediul în Florida, SUA, care se concentrează pe documentarea, conservarea şi promovarea patrimoniului cultural şi istoric folosind tehnologie digitală. Ei utilizează diverse tehnologii precum scanarea laser, fotogrammetrie şi fotografiere 3D pentru a crea modele digitale ale siturilor arheologice şi a altor obiecte istorice şi culturale.

Prin folosirea tehnologiei digitale, se pot crea reproduceri detaliate şi interactive ale siturilor istorice, permiţând cercetătorilor, studenţilor şi publicului să exploreze şi să înţeleagă mai bine patrimoniul cultural.

Activităţile se vor desfăşura în judeţele Dâmboviţa şi Constanţa şi vor include următoarele obiective: Curtea Domnească din Târgovişte, Ruinele Casei Domneşti a lui Vlad Dracul, Turnul Chindiei, Biserica Domnească 'Adormirea Maicii Domnului'; Cetatea Tropaeum Traiani, Monumentul triumfal 'Tropaeum Traiani' şi metopele aflate în Muzeul Arheologic Adamclisi Istria, Situl arheologic 'Cetatea Histria'.

Foto: Global Digital Heritage

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!