2022-03-29
Cel mai mare acvariu din lume se va deschide în curând la Abu Dhabi
Centrul nu va servi doar ca reședință pentru animale, dar va găzdui și centrele de cercetare care le studiază. Acvariul gigantic SeaWorld Abu Dhabi va fi construit pe Insula Yas, ocupând o suprafață de 183 mii de metri pătrați, fiind împărțit pe cinci niveluri.
Pentru că este vorba despre cel mai mare acvariu din lume, nu-i de mirare că locația va absorbi peste 25 de milioane de litri de apă, invitând în schimb vizitatorii la o călătorie de la Polul Nord până la Polul Sud, într-un mod deosebit de interactiv. Va fi, de asemenea, și primul centru de cercetare dedicat studierii și îngrijirii animalelor din Emiratele Arabe Unite.

Ilustrație: SeaWorld Abu Dhabi
În prezent, uimitorul proiect SeaWorld este finalizat într-o proporție de aproape 70%. Cel mai spectaculos element creat de om este fereastra verticală ce va avea 20 de metri înălțime, numită Endless Vista, care străbate toate etajele, astfel încât să putem admira priveliștea din fața noastră.

Ilustrație: SeaWorld Abu Dhabi
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!


