10 gări abandonate, dar totuși fascinante, unde timpul pare să se oprească în loc

Din 1841, a fost unul dintre cele mai importante noduri internaționale ale Berlinului. De aici plecau trenuri până în Italia și în Balcani. Bombardamentele celui de-al Doilea Război Mondial au avariat grav clădirea, acoperișul și mare parte din sală fiind distruse. După război, gara a funcționat cu trafic limitat, în 1959 a fost închisă definitiv, iar mare parte a fost demolată. Fațada monumentală dăinuie astăzi ca un memorial.

Capătul sudic al liniei IRT Lexington Avenue, City Hall s-a deschis în 1904. Bolțile lui Rafael Guastavino, candelabrele și luminatoarele din sticlă au transformat-o într-o veritabilă bijuterie arhitecturală. A fost închisă în 1945, iar astăzi funcționează ca buclă de întoarcere pentru Linia 6 și se vizitează rar, doar în tururi ghidate. În cultura pop e amintită ca sursă de inspirație pentru cartierul general al Țestoaselor Ninja.

Inaugurată în 1928 în inima Pirineilor, a fost cândva una dintre cele mai mari stații de frontieră din Europa, un nod-cheie al traficului spaniol–francez. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, spioni și contrabandiști treceau pe aici, apoi, în 1970, un accident la pod, pe partea franceză a întrerupt legătura internațională, iar gara a fost închisă. După decenii de degradare, a fost transformată recent într-un hotel, astfel că astăzi strălucește din nou în vechea sa splendoare.

Deschisă în 1905, stația în stil secesiune (Art Nouveau) întâmpina odinioară călătorii cu o fațadă somptuoasă și o sală elegantă. Astăzi, pereții crăpați și tencuiala căzută trădează paragina. Ultimul tren a trecut pe aici în 2002, iar de atunci stă nefolosită, deși planuri de salvare reapar din când în când – este o destinație aparte pentru pasionații de „urbex” (exploratorii urbani de locuri abandonate) și de Art Nouveau.

Prima stație a orașului Lagos, în Algarve, construită în 1922 a fost înlocuită în 2003 de o clădire modernă, din sticlă și oțel. Fosta clădire din cărămidă roșie, împodobită cu azulejos și fier forjat e astăzi închisă. Se spune că ar putea fi transformată în galerie sau spațiu cultural, dar deocamdată este doar o amintire romantică a trecutului.

Ridicat pe malul Hudsonului, în actualul Liberty State Park, terminalul din cărămidă roșie a fost inaugurat în 1889. De aici plecau feriboturi spre Ellis Island, iar peste zece milioane de imigranți și-au făcut aici primii pași în America. Traficul a fost oprit în 1967, iar liniile au fost demontate. Clădirea a fost păstrată ca monument istoric. Astăzi găzduiește evenimente culturale, iar de aici pornesc ambarcațiuni spre Statuia Libertății și Ellis Island.

La circa 40 km de Suhumi, pe țărmul Mării Negre, stația construită la începutul secolului XX a fost un nod important în epoca sovietică. Pe hărți apare și astăzi, însă, în realitate, trenurile opresc aici rar. Tencuiala căzută, geamurile sparte și sala pustie nu șterg farmecul aparte: decorul monumental, proximitatea mării și amprenta timpului creează o atmosferă unică.

Aproape de Noul Afon (Akhali Atoni), pe marginea unei lagune, pavilionul din anii 1950 întruchipează chipul romantic al arhitecturii sovietice. Trenurile nu mai opresc de decenii aici, dar prin tunelul din apropiere încă circulă garnituri. Arcadele, elementele ornamentale și felul în care natura recucerește încet locul atrag fotografi și adepți ai explorării urbane.

Inaugurată în 1913 și adesea numită „sora” Grand Central Terminal, gara cu săli Beaux-Arts evoca epoca de aur a călătoriei cu trenul. A fost închisă în 1988, pe fondul scăderii traficului și a rămas neutilizată mai bine de trei decenii, devenind un simbol al declinului Detroitului. Ford a cumpărat clădirea în 2018 și a restaurat-o într-un proiect de 950 de milioane de dolari. Astăzi găzduiește cafenele, magazine, birouri și spații pentru evenimente și este un vibrant centru cultural.

În Deșertul Namib, lângă Aus, această haltă de pe linia spre Lüderitz era un punct important pentru transportul de mărfuri în perioada colonială germană. Astăzi, trenurile nu mai trec pe aici, iar rezervoarele de apă roșiatice, ruginite creează un spectacol aparte în peisajul auster, mai ales la apus. Curiozitatea sălbatică a zonei o reprezintă herghelia de cai sălbatici ai Deșertului Namib, care își face apariția adesea lângă rezervoare.