Orașul secret de sub dunele de pe litoral unde se pregătea un posibil război nuclear

Construcția bateriei de coastă Vineta a început în 1936, într-o perioadă în care Germania își consolida în secret capacitățile militare, încălcând restricțiile impuse prin Tratatul de la Versailles. Până în 1939, complexul era deja ocupat de artileriști germani și avuseseră loc primele trageri de probă. Începând din 1941, bateria a fost folosită în principal pentru instruirea artileriștilor de coastă ai Kriegsmarine. Situația s-a schimbat în primăvara anului 1945, când tunurile au sprijinit trupele germane care apărau zona Dziwnów–Dziwnówek. Germanii au abandonat complexul în aprilie 1945, după ce au scos din funcțiune o parte dintre tunuri. Trupele sovietice au ocupat instalațiile la 5 mai 1945 și au demontat în lunile următoare o mare parte din echipamentele și componentele metalice rămase. În ianuarie 1946, complexul a fost predat armatei poloneze.

DIN FORTIFICAȚIE GERMANĂ, CENTRU SECRET AL RĂZBOIULUI RECE

După război, viitorul complexului a rămas o vreme neclar. În anii 1950, armata poloneză a decis însă să transforme fosta baterie într-un post de comandă de rezervă, destinat utilizării în cazul izbucnirii unui conflict major în Europa. Prima modernizare importantă a avut loc în jurul anului 1955, iar în 1965 a început o nouă etapă de transformare. Buncărele, inițial separate, au fost legate prin tuneluri, au apărut încăperi tehnice și noi instalații, iar sub pământ au fost amenajate sisteme de comunicații, alimentare cu apă și producere a energiei.

În cele din urmă, rețeaua subterană a ajuns la aproape 1,5 kilometri de coridoare și galerii, iar întregul obiectiv a fost împărțit în cinci zone de securitate. Complexul putea funcționa autonom pentru perioade îndelungate, transformându-se practic într-un mic oraș militar ascuns sub pământ. Rolul său era important și în planurile militare ale Pactului de la Varșovia. În cazul unui război cu NATO, așa-numitul Front Polonez urma să înainteze prin nordul Germaniei spre Danemarca și să contribuie la ocuparea strâmtorilor daneze. Unele scenarii prevedeau și folosirea armelor nucleare tactice împotriva unor obiective din Danemarca și Germania de Vest, iar complexul de pe insula Wolin ar fi servit drept unul dintre centrele de comandă ale forțelor poloneze implicate într-o asemenea operațiune. Aceste planuri au rămas însă la nivelul pregătirilor și exercițiilor militare. Conflictul real nu a izbucnit niciodată.

ORAȘUL SUBTERAN POATE FI VIZITAT ASTĂZI

Complexul funcționează în prezent ca muzeu și poate fi explorat în cadrul unor tururi ghidate. Atmosfera Războiului Rece începe chiar de la intrare, unde printre copaci se află vehicule blindate sovietice, camioane militare și componente de rachete. Vizitatorii sunt organizați în „plutoane”, iar ghizii intră în rolul militarilor polonezi de epocă, ceea ce transformă turul într-o experiență mai interactivă decât o vizită muzeală obișnuită. Multe încăperi și instalații s-au păstrat surprinzător de bine. Pot fi văzute centrale telefonice, stații radio, echipamente de comunicații și radare, dar și dormitoare, o infirmerie, o cantină, o bucătărie și spații pentru alimentarea cu apă. În sala mașinilor se află și un motor diesel de mari dimensiuni.

CENTRUL DE COMANDĂ AL UNUI SCENARIU DE RĂZBOI

Unul dintre punctele centrale ale turului este sala operațională, unde se păstrează hărți tactice, birouri, echipamente vechi și un telefon roșu care a devenit unul dintre cele mai spectaculoase simboluri ale complexului. De aici urmau să fie coordonate forțele poloneze în cazul unei confruntări cu NATO. Wojciech Jaruzelski, devenit ulterior președinte al Poloniei, a fost strâns legat de planificarea militară a perioadei. În calitate de ministru al apărării, a aprobat în 1970 un plan ofensiv care lua în calcul utilizarea armelor nucleare, iar în 1980 a vizitat complexul de pe Wolin și a condus aici exerciții militare. Un asemenea conflict ar fi putut escalada rapid și transforma Europa într-un teatru de război nuclear. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, iar sala de comandă, hărțile și telefonul roșu au rămas mărturii ale tensiunilor reale din timpul Războiului Rece.

(CNN)