Satul unde copiii se cățărau pe o stâncă extrem de periculoasă ca să ajungă acasă de la școală

Aflat în Prefectura Autonomă Liangshan Yi, din provincia Sichuan, Atulie’er a devenit cunoscut în presa internațională drept „satul de pe stâncă”. Așezarea era locuită în principal de familii din etnia yi, care ajungeau la localitățile din jur pe cărări înguste și pe scări din liane, făcute manual.

Satul a atras atenția lumii în 2016, după apariția unor imagini cu elevi care urcau stânca având ghiozdanele în spate. Copiii cu vârste între 6 și 15 ani învățau la un internat aflat la poalele muntelui și, din cauza drumului lung și periculos, reveneau acasă doar o dată la două săptămâni. Părinții îi însoțeau adesea, deoarece o singură greșeală putea avea urmări fatale.

Fotografiile au avut un ecou puternic și în China. Povestea satului a atras atenția asupra sărăciei rurale, izolării comunităților montane și diferențelor de nivel de trai dintre marile orașe chineze, aflate într-o dezvoltare rapidă, și satele greu accesibile. Autoritățile au înlocuit scările din liane cu o scară metalică de 2.556 de trepte, care a făcut traseul mult mai sigur. Drumul a rămas însă dificil: între baza muntelui și sat există o diferență de nivel de câteva sute de metri, iar scara este îngustă și urcă pe marginea abruptă a stâncii. Ulterior, măsurile au mers mai departe. În cadrul programului chinez de reducere a sărăciei, 84 de gospodării, însumând 344 de persoane, au fost mutate în 2020 în locuințe noi, în centrul comitatului Zhaojue. Scopul era ca familiile să aibă acces mai ușor la școli, servicii medicale și locuri de muncă.

Relocarea a adus condiții mai sigure, dar adaptarea nu a fost simplă pentru toți. Familiile de pe munte trăiau în principal din creșterea animalelor și agricultură, iar accesul dificil le limita posibilitatea de a-și vinde produsele. În noul loc, mulți au fost nevoiți să găsească alte surse de venit. Vechiul sat s-a transformat între timp, parțial, într-o atracție turistică. Deși astăzi o scară metalică urcă spre așezare, iar majoritatea foștilor locuitori trăiesc în condiții mai sigure, „satul de pe stâncă” rămâne unul dintre cele mai puternice exemple ale izolării și ale adaptării la un mediu extrem.