Un călugăr trăiește de mai bine de 50 de ani printre stânci, într-o stațiune izolată din Grecia

Situată în mijlocul Mării Egee, la nord-est de Santorini, Amorgos găzduiește mănăstirea Hozoviotissa, vopsită în alb strălucitor și amplasată în stâncă, una dintre atracțiile principale ale insulei. Clădirea în sine oferă o priveliște impresionantă, dar ceea ce face vizita cu adevărat memorabilă este întâlnirea cu părintele Spyridon, considerat inima și sufletul comunității monahale.

Absența sa a lăsat un gol profund în rândul localnicilor, mai ales că, la fel ca Santorini și Amorgos a fost afectată de un cutremur în luna februarie a acestui an. Într-un interviu acordat publicației The Independent, părintele Spyridon a spus: „Dumnezeu m-a pus aici pentru a avea grijă de ei”. După cinci luni de absență, întoarcerea sa cu barca a fost întâmpinată cu bucurie și atmosferă de sărbătoare – o dovadă clară a rolului său esențial în comunitate.

Părintele Spyridon locuiește în mănăstire de la vârsta de 18 ani, alături de alți doi călugări care mai trăiesc aici în prezent. Potrivit tradiției, istoria acestui lăcaș sfânt care pare că se agață de stânci a început cu câțiva călugări bizantini care au fugit din Orientul Mijlociu, purtând cu ei o icoană a Fecioarei Maria. Inițial, s-au adăpostit într-o peșteră, iar când o stâncă s-a prăbușit pe neașteptate, au descoperit o daltă suspendată misterios deasupra lor – un semn pe care l-au interpretat ca fiind divin. Astfel, au început să construiască mănăstirea, care astăzi se înalță la peste 150 de metri deasupra nivelului mării. Icoana și dalta se află și astăzi în capela complexului.

Fie că vizitatorii caută o experiență spirituală profundă sau doar un cadru spectaculos pentru rețelele sociale, părintele Spyridon îi primește pe toți cu ospitalitate grecească autentică: oferă apă rece, dulciuri și băutura tradițională locală, rakia cu miere de casă. Călugării ortodocși trăiesc în celibat, însă părintele Spyridon nu a regretat niciodată alegerea făcută la 18 ani. Părinții vin adesea cu copiii lor pentru a le sărbători onomastica, iar el îi consideră pe toți ca făcând parte din familia sa, mai ales în cadrul „festivalurilor” organizate cu aceste ocazii.