A fost un succes uriaș, totuși s-a închis liftul subacvatic care îi purta pe turiști pe sub mare

La periferia Marsiliei se mai văd și astăzi urmele acestui proiect turistic ieșit din comun. Anii 1960 au adus schimbări importante în Franța: economia a început să crească după Al Doilea Război Mondial, iar societatea intra într-o perioadă de efervescență și optimism. În acest context, inginerul Denis Creissels și fostul mare schior James Couttet au imaginat Le Téléscaphe. Ideea s-a născut dintr-o întrebare simplă: dacă Franța trăia o epocă a posibilităților, de ce nu s-ar construi și un telescaun sub apă? Așa a apărut planul unui sistem care să transporte pasagerii la zece metri adâncime, între două mici așezări pescărești. Potrivit conceptului, de cablurile specifice instalațiilor de schi urmau să fie suspendate capsule asemănătoare unor submarine în miniatură.

Prima cerere de brevet a fost depusă în 1964, iar proiectul a primit numele Le Téléscaphe. În mod surprinzător, autoritățile din Marsilia au sprijinit inițiativa, iar cu ajutorul tehnic al unei școli de stat s-a ajuns la un acord ca instalația, alcătuită din patru cabine, să circule între Les Goudes și Callelongue.

După pregătiri, lucrările au început în 1966, iar în iunie 1967 Téléscaphe s-a deschis oficial. Pasagerii urcau într-o capsulă minusculă, cu foarte puține locuri, care îi cobora efectiv la zece metri sub apă. Adâncimea nu era mare, dar suficientă pentru ca diferența de presiune să nu creeze probleme unei cabine prevăzute cu hublouri. Siguranța era tratată cu mare atenție: în jurul cabinelor se aflau permanent scafandri, pregătiți să intervină imediat, la nevoie.

Călătoria dura aproximativ zece minute și costa 12 franci, echivalentul a circa 10–15 euro în banii de astăzi. Tocmai datorită caracterului său neobișnuit, Le Téléscaphe a avut un succes uriaș. Vizitatorii stăteau chiar și ore întregi la coadă pentru a-l încerca, iar în scurtul său interval de funcționare, peste 30.000 de persoane au parcurs traseul.

Problema majoră era însă alta: în aceeași perioadă, costurile de operare au ajuns la un nivel de aproximativ cinci ori și jumătate mai mare decât veniturile obținute din bilete. Rugina provoca dificultăți serioase, alimentarea cu energie era greu de asigurat într-o zonă considerată pe atunci izolată, iar scafandrii aflați permanent la post trebuiau și ei plătiți. În plus, cele patru cabine, fiecare cu o capacitate redusă, nu puteau genera încasări suficiente pentru ca instalația subacvatică să rămână rentabilă.

Au existat planuri pentru extinderea capacității Le Téléscaphe, dar în 1968 Franța a fost zguduită de valuri de proteste care au dus la instalarea unui nou guvern. În noul climat politic, proiectul nu a mai reușit să atragă fondurile necesare și a fost închis definitiv după doar câteva luni. Cu timpul, infrastructura a fost aproape complet desființată. Din întregul sistem a supraviețuit o singură cabină, care poate fi văzută astăzi departe de Marsilia, în muzeul din localitatea Grésy-sur-Isère, ca amintire a acestui experiment spectaculos, dar efemer.