Premieră mondială pentru noul BMW X3 Premieră mondială pentru noul BMW X3
Foto: BMW

2024-06-26

Premieră mondială pentru noul BMW X3

Foto: BMW

Noul limbaj de design modern pentru exterior combină proporţiile familiare ale modelului BMW X cu suprafeţe ample, clar structurate. Exteriorul este cu 34 de milimetri mai lung decât al predecesorului, ajungând la 4.755 de milimetri, în timp ce lăţimea a mărită cu 29 de milimetri, până la 1.920 de milimetri. Înălţimea automobilului a fost redusă cu 25 de milimetri, până la 1.660 de milimetri. Ampatamentul este practic neschimbat, la 2.865 milimetri. Deschiderea mare a hayonului noului BMW X3 facilitează încărcarea. Operarea automată a hayonului este standard. Portbagajul a crescut în lungime şi lăţime în comparaţie cu predecesorul. Capacitatea de încărcare a crescut cu 20 de litri, până la 570 de litri sau cu 10 litri, până la 460 de litri, la BMW X3 30e xDrive. Rabatarea standard a spătarului banchetei în raport 40:20:40 măreşte spaţiul de încărcare la maximum 1.700 de litri (BMW X3 30e xDrive: 1.600 de litri).

Foto: BMW

Interiorul vine cu o interpretare modernă a designului BMW X. Geometrie suprafeţelor are linii elegante cu suprafeţe omogene, cu ornamentele uşilor care se înfăşoară în jurul conducătorului şi al pasagerilor. Ecranul central curbat BMW este alcătuit dintr-un monitor de informaţii de 12,3 inchi (31,24 cm) şi display central de 14,9 inchi (37,85 cm). Interiorul este definit şi de BMW Interaction Bar, noi volane cu cadrul plat în partea inferioară, manetă nouă a selectorului de viteze. Panourile de control şi gurile de ventilaţie din partea frontală a panourilor uşilor sunt încadrate de elemente luminoase moderne într-o culoare contrastantă. Suporturi pentru pahare sunt integrate într-o zonă de depozitare nou interpretată, inclusiv cu funcţie de încărcare wireless în consola centrală. Scaune sport sunt reglabile electric, cu încălzire, climatizare automată în trei zone, geamuri acustice, Comfort Access, iluminare ambientală cu secvenţe Welcome & Goodbye sunt echipamente standard.

Gama de propulsie include noul motor pe benzină, cu şase cilindri în linie, de 398 CP pentru BMW X3 M50 xDrive ca vârf de gamă. De asemenea, de la lansare sunt disponibile propulsoare modernizate pe benzină şi diesel, cu patru cilindri - care dezvoltă 208 CP la noul BMW X3 20 xDrive şi 197 CP la noul BMW X3 20d xDrive. Electrificare este disponibilă pentru toată gama, folosind tehnologie mild-hybrid 48V pentru toate motoarele termice. Un motor diesel, cu şase cilindri în linie, va fi adăugat gamei în vara anului 2025. Cea mai recentă tehnologie BMW eDrive este folosită pentru noul BMW X3 30e xDrive. Puterea sistemului plug-in hybrid a crescut la 299 CP, iar autonomia electrică în ciclul de testare WLTP a crescut la 81-90 de kilometri. Transmisia Steptronic cu opt trepte este completată de clapete de schimbare pe volan ca dotare standard pentru toate variantele de model. Funcţia Sport Boost este disponibilă la modelele cu pachet M Sport şi la noul BMW X3 M50 xDrive.

Foto: BMW

BMW Live Cockpit Plus, cu sistem de navigaţie BMW Maps bazat pe cloud, este disponibil standard. Varianta opţională, BMW Live Cockpit Professional, include în plus BMW Head-Up Display şi Augmented View în displayul central. BMW iDrive a fost modernizat şi este bazat pe sistemul de operare BMW 9. Nou ecran de pornire vine pictograme de funcţie dispuse vertical la acelaşi nivel şi facilitate QuickSelect pentru accesarea rapidă a funcţiilor principale. Conectivitate a fost optimizată datorită recepţiei mobile 5G ca facilitate standard. Integrarea smartphone-ului cu Apple CarPlay şi Android Auto face parte, de asemenea, din specificaţiile standard.

Foto: BMW

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!