2026-09-08
Noul model electric Dacia vine cu 80 CP și 250 km autonomie
Dacia a prezentat noua generație Spring, primul model din seria celor patru automobile electrice promise până în 2030. Micul model trece pe o platformă nouă, este produs în Europa și primește mai mult spațiu, un motor de 80 CP și o autonomie de până la 250 km WLTP.
Dacia Spring intră în a doua generație, iar schimbarea este mai amplă decât sugerează numele păstrat de la modelul anterior. Noul Spring este primul dintre cele patru vehicule complet electrice pe care Dacia le-a anunțat până în 2030 și marchează o repoziționare importantă pentru cel mai accesibil model electric al mărcii. Prima generație a avut un rol clar în democratizarea mobilității electrice: din 2021 până acum, Spring a fost vândut în peste 210.000 de unități, în mai mult de 40 de țări. Pentru mulți clienți, a fost prima mașină electrică. Noua generație păstrează această direcție, dar vine cu o bază tehnică nouă: platforma RG-EV small a Grupului Renault. Modelul este produs în Europa, la uzina din Novo Mesto, Slovenia.

Una dintre cele mai vizibile modificări este creșterea lățimii cu 18 cm, detaliu care schimbă atât proporțiile, cât și spațiul interior. Dacia spune că noul Spring a fost dezvoltat cu ajutorul unor noi instrumente de inginerie din cadrul Grupului Renault, ceea ce a permis scurtarea ciclului de dezvoltare la mai puțin de doi ani și reducerea costurilor de proiectare. Datele colectate de la vehiculele conectate ale primei generații arată foarte clar cum este folosit Spring: în medie, proprietarii parcurg 34 km pe zi, cu o viteză medie de 34 km/h, iar în 75% dintre cazuri încărcarea se face acasă. De aici vine și logica noii generații: o mașină electrică de oraș, gândită pentru navetă și drumurile cotidiene, nu pentru cifre spectaculoase pe hârtie.

Designul a fost simplificat și făcut mai robust. Benzile negre care leagă proiectoarele frontale și blocurile optice din spate accentuează lățimea mașinii, iar semnătura luminoasă este inspirată de emblema Dacia Link. Paleta de culori include Agave, Schist Grey, Diamond Black și Glacier White. În interior, liniile orizontale ale planșei de bord amplifică senzația de spațiu, iar informațiile sunt afișate pe un instrumentar digital de 7 inchi. În funcție de echipare, apare și un ecran central tactil de 10,1 inchi. Motorul electric dezvoltă 60 kW, echivalentul a 80 CP, și un cuplu de 175 Nm. Accelerația de la 0 la 100 km/h durează 12,1 secunde, iar viteza maximă este de 130 km/h. Bateria LFP are o capacitate utilă de 27,5 kWh și oferă o autonomie de până la 250 km în ciclul mixt WLTP. Dacia estimează că, pentru majoritatea utilizatorilor, o încărcare pe săptămână va fi suficientă.

În configurația standard, Spring este echipat cu un încărcător AC de 6,6 kW. Încărcarea bateriei de la 15% la 80% durează 9 ore la o priză domestică, 5 ore și 40 de minute la o priză ranforsată și 2 ore și 55 de minute la o stație de încărcare de perete de 7 kW. Pachetul de încărcare rapidă include un încărcător AC de 11 kW și încărcare DC de 50 kW. În acest caz, trecerea de la 15% la 80% durează 1 oră și 55 de minute la o stație de încărcare de perete trifazată de 11 kW sau la o stație de 22 kW, respectiv 28 de minute la o stație rapidă DC.

Pentru utilizarea zilnică, noul Spring primește o poziție de condus mai ușor de ajustat, cu scaunul șoferului reglabil pe înălțime și volan reglabil atât pe înălțime, cât și în profunzime. Raza de bracaj este de 4,95 m, iar frâna de parcare electrică automată și senzorii de parcare spate sunt standard pe toate versiunile. Camera de marșarier este inclusă pe echiparea Journey, unde cardul de tip mâini libere este, de asemenea, standard.

Dacia introduce și funcția „My Safety”, prin care șoferul poate configura rapid anumite sisteme de asistență la fiecare pornire. La capitolul conectivitate, versiunea Expression are sistemul Media Control, care folosește telefonul prin aplicația Dacia Media Control, iar Journey primește Media Nav Live, cu ecran de 10,1 inchi, Apple CarPlay și Android Auto, navigație conectată, informații despre trafic în timp real și hărți actualizate timp de opt ani.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!


