2026-09-03
Revine un SUV legendar, dar nu și în Europa
Mitsubishi a prezentat noua generație Pajero, un SUV 4x4 cu șapte locuri, șasiu separat, motor diesel de 2,4 litri și tehnologii revizuite pentru rularea în teren dificil. Modelul va fi lansat mai întâi în Thailanda și va ajunge apoi în Japonia, Australia și pe alte piețe, dar Europa nu este menționată în planul de lansare.
Mitsubishi readuce numele Pajero într-o formulă complet nouă. SUV-ul a fost prezentat în premieră mondială ca noul vârf de gamă al mărcii și va fi produs în Thailanda, de unde va începe și comercializarea. Lansarea este programată mai întâi pe piața thailandeză, urmată de Japonia și Australia în anul fiscal 2026. Din 2027, Mitsubishi intenționează să extindă modelul în aproximativ 100 de țări, inclusiv în Asia și America de Sud. Europa nu apare în lista comunicată de producător. Pajero este unul dintre numele cu greutate din istoria Mitsubishi. Prima generație a fost introdusă în 1982, ca model 4x4 de teren, dar cu un nivel de confort apropiat de cel al unui autoturism. În patru generații, producția totală a depășit 3,29 milioane de exemplare, iar modelul a fost vândut în peste 170 de țări și regiuni.

Noua generație păstrează caracterul de SUV de teren, dar adaugă o abordare mai rafinată, potrivită unui model de vârf. Designul exterior folosește proporții verticale, linii orizontale pronunțate și aripi puternic conturate. Partea frontală este inspirată, potrivit Mitsubishi, de kendo, arta marțială japoneză asociată cu disciplina și controlul. Sunt disponibile două grile: una cu bare orizontale și una de tip fagure. Farurile au o semnătură în formă de T, iar detalii precum montantul C inspirat de primul Pajero și motivul hexagonal din spate trimit la generațiile anterioare, inclusiv la roata de rezervă montată cândva pe hayon. Interiorul urmează aceeași idee de continuitate reinterpretată. Planșa de bord este orizontală, ca la primul Pajero, dar integrează două ecrane, fiecare de 36,3 cm, într-un ansamblu monolitic. Grafica include un Multi Meter care readuce în format digital vechiul grup de trei indicatoare, cu informații precum altitudinea, direcția indicată de busolă, temperatura, unghiurile de înclinare ale caroseriei și starea sistemului AYC. Sistemul multimedia oferă conectivitate smartphone, iar serviciile Mitsubishi Connect permit controlul climatizării și verificarea de la distanță a stării mașinii, precum și efectuarea unui apel SOS.

Pajero rămâne un 4x4 cu șasiu separat. Structura de tip scară folosește într-o proporție mai mare oțel de înaltă rezistență și a fost rigidizată pentru stabilitate, confort și durabilitate. Suspensia are brațe duble pe puntea față și o punte spate rigidă cu cinci brațe, dezvoltată pentru a menține contactul roților cu solul pe teren dificil, fără a sacrifica confortul pe asfalt. Motorul anunțat este un diesel de 2,4 litri, cu turbocompresor cu geometrie variabilă, care livrează un cuplu maxim de 480 Nm. Acesta este asociat cu o nouă transmisie automată, cu opt trepte și mod Sport. Sistemul Super Select 4WD-II permite alegerea între patru moduri de tracțiune: 2H, 4H, 4HLc și 4LLc, iar S-AWC coordonează accelerația, frânarea și comportamentul în viraje prin AYC, controlul stabilității, controlul tracțiunii și ABS.

Sunt disponibile șapte moduri de rulare: Normal, Eco, Gravel, Snow, Mud, Sand și Rock. Pajero are discuri de frână cu diametrul de 45,7 cm și servofrână electrică. Dimensiunile sunt de 4.920 mm lungime, 1.925 mm lățime și 1.910 mm înălțime, cu un ampatament de 2.870 mm. Garda la sol este de 230 mm, unghiul de atac este de 30,4 grade, cel ventral de 22,6 grade, iar unghiul de degajare de 25,8 grade. Distribuția maselor este de 52:48 între față și spate. Habitaclul are trei rânduri și șapte locuri. Al doilea rând culisează pe o distanță de 150 mm și are un mecanism de rabatare care facilitează accesul spre spate, iar al treilea rând a fost proiectat astfel încât să poată găzdui și adulți, cu suficient spațiu la nivelul capului și loc pentru picioare sub scaunele din rândul al doilea. Sunt disponibile ventilație în scaune și climatizare automată pe trei zone. Mitsubishi a lucrat și la izolarea fonică: parbrizul și geamurile laterale din față și din spate folosesc sticlă acustică, iar caroseria beneficiază de tratamente suplimentare pentru reducerea zgomotului produs de vânt și de motor.

Lista sistemelor de siguranță include Forward Collision Mitigation, cu detectarea pietonilor, bicicliștilor și motocicliștilor, Predictive Forward Collision Warning, asistență în intersecții, Emergency Assist for Pedal Misapplication, Emergency Lane Assist și Front Cross Traffic Alert. MI-PILOT combină pilotul automat adaptiv cu sistemul de menținere a benzii de circulație pe autostradă. Noul Pajero are opt airbaguri, inclusiv primul airbag central SRS folosit de Mitsubishi. Pentru manevre, sistemul 3D Multi Around Monitor combină imaginile furnizate de patru camere cu un model 3D al mașinii și poate afișa inclusiv zona de sub partea frontală, utilă pe teren dificil. Sistemul audio Dynamic Sound Yamaha Ultimate are 12 difuzoare, două amplificatoare și o funcție de compensare a zgomotului în funcție de viteză.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!


