2026-06-23
În liga superioară: Škoda a prezentat cel mai mare model din istoria sa
Škoda a prezentat Peaq, noul său vârf de gamă electric. Modelul este primul al mărcii din clasa SUV-urilor mari și va fi disponibil cu până la șapte locuri, două baterii, tracțiune spate sau integrală și o autonomie declarată de peste 600 km.
Cu o lungime de 4.874 mm și un ampatament de 2.965 mm, noul Peaq depășește Kodiaq cu 116 mm în lungime și are un ampatament mai mare cu 174 mm. Este cel mai mare și mai spațios SUV din gama Škoda. În configurația cu cinci locuri, portbagajul are 935 de litri, iar sub capota din față există încă un compartiment de 37 de litri pentru cabluri și obiecte mici. Cu toate cele șapte locuri utilizate, rămân disponibili 299 de litri.

Modelul preia liniile minimaliste inspirate de conceptul Vision 7S, cu lumini în formă de T, partea frontală Tech-Deck Face și elemente negre lucioase. Este prima Škoda cu mânere de uși retractabile, integrate în caroserie, și cu plafon panoramic cu reglare electrocromică a transparenței. Acesta are peste 2,1 m², este împărțit în nouă segmente controlabile individual și poate fi reglat de pe ecranul central sau de pe plafonieră. Măsurile aerodinamice, inclusiv podeaua aproape plană, obturatoarele active și jantele optimizate, contribuie la un coeficient aerodinamic de 0,249.

Peaq va fi disponibil cu baterii NMC de 63 kWh brut, respectiv 91 kWh brut. Prima se încarcă de la 10 la 80% în 27 de minute, iar cea mare în 28 de minute. Gama va include trei versiuni: Peaq 60, cu 150 kW (204 CP), tracțiune spate, autonomie de peste 450 km și accelerație de la 0 la 100 km/h în 8,4 secunde; Peaq 90, cu 210 kW (286 CP), tracțiune spate, autonomie de peste 640 km și accelerație de la 0 la 100 km/h în 7,1 secunde; precum și Peaq 90x, cu 220 kW (299 CP), tracțiune integrală, autonomie de peste 610 km și accelerație de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde. Versiunile cu bateria mare ating 180 km/h, iar capacitatea maximă de remorcare ajunge la 2.000 kg în cazul versiunii 90x.

Mașina va permite condusul cu o singură pedală, cu recuperare de energie și încărcare bidirecțională. Prin V2L poate alimenta aparate externe, iar împreună cu un wallbox compatibil poate furniza electricitate unei locuințe sau rețelei. O pompă de căldură de nouă generație va fi disponibilă opțional. La interior, Peaq introduce pentru prima dată la Škoda un ecran vertical de 13,6 inchi, cu sistem de infotainment bazat pe Android. Sunt disponibile aplicații precum Spotify și YouTube, iar aplicația MyŠkoda permite programarea încărcării și precondiționarea habitaclului. Modul Camp poate menține temperatura și ventilația pe timpul nopții, cu bateria încărcată la cel puțin 20%.

Pachetul Relax adaugă scaune ventilate și cu masaj, suporturi pentru picioare, două perne, masă pliabilă și sistem audio Sonos cu 16 difuzoare și 755 W. Dotările opționale includ faruri LED Matrix, camere la 360 de grade, afișaj head-up cu realitate augmentată, suspensie adaptivă și al treilea rând de scaune. Siguranța standard include zece airbaguri, Front Assist, Lane Assist, Side Assist, Crossroad Assist, Turn Assist și pilot automat predictiv. Varianta Sportline va fi disponibilă de la lansare, cu accente negre, plafon negru opțional, jante de 20 sau 21 de inchi și un interior cu scaune sport. Peste 50 kg de materiale reciclate vor fi folosite la exterior și în habitaclu.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!


