​Iată cât și unde vor călători, respectiv cât vor cheltui românii pe vacanțe anul acesta ​Iată cât și unde vor călători, respectiv cât vor cheltui românii pe vacanțe anul acesta
Foto: Shutterstock

2024-06-24

  • Drive
  • Util
  • ​Iată cât și unde vor călători, respectiv cât vor cheltui românii pe vacanțe anul acesta

​Iată cât și unde vor călători, respectiv cât vor cheltui românii pe vacanțe anul acesta

Aproximativ 37% dintre români plănuiesc să plece în vacanţă peste hotare anul acesta şi 1 din 3 intenţionează să cheltuiască între 201 şi 600 de euro de persoană, peste 83% spunând că vor plăti cu cardul, telefonul sau ceasul inteligent la destinaţie, informează Agerpres. De asemenea, aproximativ 3 din 10 români (28%) vor alege plăţile mobile în vacanţă, potrivit rezultatelor studiului Visa "Intenţii de călătorie şi plată 2024", realizat pe şapte pieţe din Europa Centrală şi de Est (ECE), inclusiv România.

Studiul citată arată că, în 2024, peste o treime dintre români (37%) urmează să se bucure de vacanţe în străinătate, destinaţia preferată fiind Europa. Respondenţii îşi doresc să viziteze în special Grecia, Italia şi Bulgaria. În afara Europei, cei mai mulţi plănuiesc să plece în Turcia, Egipt şi Statele Unite. În medie, românii vor petrece opt zile în vacanţă peste hotare, în principal pentru relaxare (59%), vizitarea obiectivelor turistice (58%) şi revederea familiei sau a prietenilor (21%). Spre deosebire de 2023, numărul turiştilor români care ar renunţa la vacanţă din cauza inflaţiei şi creşterii costurilor de trai a scăzut semnificativ (-13% ). Mai mult, peste jumătate dintre români declară că vor face chiar două sau trei vacanţe în afara ţării, majoritatea în timpul sezonului, motivul principal fiind perioada potrivită pentru luarea concediului.

Foto: Shutterstock

Peste jumătate dintre vacanţele planificate (57%) de români anul acesta vor fi organizate pe cont propriu, acesta fiind, de altfel, cel mai popular tip de vacanţă în toate ţările din ECE. Atunci când nu călătoresc pe cont propriu, românii şi bulgarii sunt atraşi cu preponderenţă de ofertele speciale la pachetele de vacanţă. Studiul evidenţiază faptul că românii intenţionează să cheltuiască în medie aproximativ 780 de euro de persoană pentru cea mai lungă călătorie planificată în străinătate. Aproximativ 35% dintre ei alocă un buget între 201 - 600 euro de persoană şi doar 6% nu calculează exact cât vor cheltui în vacanţă. Odată ajunşi la destinaţie, românii tind să aloce banii în principal pentru mâncare şi băuturi, suveniruri şi divertisment.

Foto: Shutterstock

Studiul semnalează că, în general, consumatorii din ECE apreciază din ce în ce mai mult plăţile digitale şi înclină tot mai mult către folosirea acestor metode de plată atunci când îşi petrec vacanţa în străinătate: pentru 4 din 5 turişti cardul, telefonul mobil şi ceasul inteligent sunt printre cele mai populare alegeri. Această tendinţă se observă şi în cazul românilor care călătoresc, peste 83% plănuind să plătească digital în timpul vacanţei lor în afara ţării, această preferinţă fiind întâlnită şi la unguri şi polonezi (84%, respectiv 80%). Atunci când călătoresc într-o ţară cu altă monedă, 53% dintre respondenţii din regiune plănuiesc să folosească acelaşi card ca acasă, iar jumătate (49%) dintre români intenţionează să procedeze la fel. În acelaşi timp, studiul arată că dintre cele 7 pieţe, ungurii şi românii sunt cei mai înclinaţi să folosească un card diferit peste hotare, iar aproape 3 din 4 (72%) călători români optează pentru un card asociat unui cont multivalutar.

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!