Cușcușul este de fapt făcut dintr-un tip de paste. Crupele umede de grâu dur sunt învârtite în făină pentru a forma bile separate, mici, de paste. Cușcușul adevărat, negătit, are nevoie de aproape o oră de fierbere la abur pentru a se înmuia complet. Pentru cușcușul disponibil și în multe locuri de la noi, sunt suficiente 10-20 de minute de înmuiere/aburire.

În trecut, cușcușul nu era făcut doar din grâu dur, dar și din orz, ovăz și porumb, fiind inventat, de fapt, pentru a folosi subprodusul de măcinare, semințele inutile mai mari, nemăcinate bine. Excesul de măcinare a fost frământat, rupt în bucățele mici, tăvălit în făină dură și cernut, și astfel s-au format aceste firimituri minuscule.

Cel mai răspândit este cușcușul marocan, un soi cu granule foarte mici, în timp ce cel mai mare cușcuș, de mărimea unui bob de mazăre, se găsește în Liban. În general, cușcușul este o garnitură, dar un foarte popular fel de mâncare este și salata tabouleh, în care pătrunjelul și frunzele de salată și mentă plus roșii tăiate, castraveți și ceapă se amestecă cu cușcuș gătit la abur, iar la final se aromatizează cu ulei de măsline și zeamă de lămâie.

Cușcușul este folosit și pentru deserturi.

Se face un aluat gros, asemănător terciului, în care se amestecă miere (sau sirop de arțar) și scorțișoară, se așază într-o formă mare în care se prăjește partea de jos și apoi se feliază.