Anghila era atât de importantă în Londra medievală încât era acceptată ca plată pentru chirie sau chiar și în locul taxelor.

Conform documentelor, în secolul al XI-lea, aproximativ 540.000 de țipari au fost numărați ca plată în Anglia. Importanța ulterioară a acestei specii de pește este demonstrată de faptul că a fost ingredientul principal în aproximativ 16 rețete dintr-o carte de bucate din secolul al XVII-lea. Iar în Epoca Victoriană, țiparul ieftin, suculent și plin de proteine, care rezista destul de bine la apa poluată a râului Tamisa, era vândut pe străzi similar hot dog-ului de azi.

Pub-ul Richmond Island a fost unul dintre localurile care și-a datorat popularitatea plăcintei de anghilă. În anul 1740, multe bărci mici ancorau în largul țărmului insulei, iar pubul era cunoscut sub numele de Casa Plăcintei de Țipar. Pentru a pregăti mâncarea, bucătarii hanului îndepărtau pielea și dezoseau anghilele prinse în Tamisa și le tăiau în bucăți de 7-8 cm. Acestea erau apoi fierte la aburi și puse la cuptor în aluat de plăcintă.