2024-05-06
Trecut și prezent – 3 orașe miniere faimoase din Slovacia
Foto: Unsplash
Aflat la poalele Munților Kremnica, Banská Bystrica a fost unul dintre cele mai importante orașe miniere al Ungariei medievale – acum fiind centrul Slovaciei Centrale. Orașul a fost fondat de mineri germani, ce au primit încă din 1255 titlul de oraș regal liber de la regele Béla al IV-lea. Banii proveniți din exploatarea cuprului aduceau o bogăție fabuloasă orașului. Din păcate, nu au mai rămas multe obiective din această perioadă, orașul fiind distrus de incendiul din 1500, iar ulterior de alte incendii. Turnul de Veghe, care face parte din închisoarea orașului, oferă o minunată priveliște asupra pieței centrale. Aici se găsește și celebra Casă Thurzó – fosta reședință a companiei de comerț cu cupru – care astăzi este muzeu.
Foto: Pixabay
O locație înconjurată de munți, Banská Štiavnica face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Este o destinație turistică populară datorită piețelor sale pitorești, străzilor sinuoase și clădirilor istorice fastuoase. Dintre monumentele sale istorice se remarcă Calvarul, precum și Biserica Sf. Ecaterina din Alexandria de lângă primărie. Perioada de glorie a orașului a fost între secolele al XIV-lea și al XVIII-lea, aici fiind cele mai importante mine de argint și de aur ale Ungariei medievale. Aici a fondat împărăteasa Maria Terezia Academia Minieră (Bergakademie), prima școală de formare minieră din Europa, care atunci era singura școală superioară tehnică din lume.
Foto: Getty Images
În Evul Mediu, Kremnica n-a fost doar un oraș minier, ci și monetărie.
Înființată în urmă cu 700 de ani, monetăria funcționează și acum, în prezent fiind locul fabricării monedei euro-ului slovac. Orașul a fost fondat de coloniști germani din Silezia și Turingia în secolul al XII-lea, perioada de glorie a exploatării aurului fiind în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Bucurându-se de mare respect în întreaga Europa, considerat o valută forte datorită purității sale, forintul de aur din Kremnica a fost bătut aici din 1335. Simbolul orașului este biserica Sfânta Ecaterina construită în 1465, iar în turnul cu ceas alăturat se află cel mai vechi și cel mai mare clopot din oraș. O plimbare în orașul vechi cu atmosferă medievală este o experiență în sine, iar cine dorește și mai mult, să viziteze Muzeul de Bani și Monede.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!