Leac de toamnă din capătul grădinii: străbunicii noștri îl mâncau des, astăzi îl numim „superfood” bio!

A ajuns din America în Europa la începutul secolului al XVII-lea și s-a adaptat rapid: o plantă rezistentă, care suportă bine condițiile vitrege și, odată plantată, e greu de scos din grădină. Tocmai această robustețe a făcut-o multă vreme o sursă „sigură” de hrană: în anii de război te puteai baza pe ea. Și la capitolul valoare nutritivă stă bine. Tuberculii conțin cantități importante de potasiu, calciu, magneziu, fier, fosfor și zinc, iar pe lângă acestea se regăsesc și vitaminele B1, B2 și C.

Conținutul de fibre este de câteva ori mai mare decât al cartofului, ceea ce încetinește absorbția carbohidraților și sprijină digestia. Particularitatea sa este inulina, o fibră alimentară care nu ridică brusc glicemia, astfel încât topinamburul poate fi o opțiune cu impact glicemic scăzut pentru cei care trebuie să fie atenți la acest aspect. Aportul ridicat de fibre poate ajuta și la reglarea colesterolului. Gustul depinde de preparare: crud amintește de anghinare, iar copt are note de cartof dulce. Denumirea engleză – Jerusalem artichoke – provine dintr-o interpretare greșită a italianului „girasole” – adică floarea-soarelui –, în timp ce aromele amintesc de anghinare. Ca aspect, pare o „întâlnire” fericită între ghimbir și cartof. Tuberculul proaspăt are textură fermă și culoare deschisă.

În bucătărie poate înlocui cartoful aproape în orice context: îl poți transforma în salate, piureuri, supe-cremă, plăcinte, murături, sosuri sau chiar smoothie-uri. La pregătire, procedezi exact ca la cartofi: îi speli bine, îi cureți și mai departe urmezi rețeta pe care vrei să o prepari. Topinamburul se înmulțește prin tuberculi, rezistă la ger până la aproximativ minus 30°C și suportă bine perioadele secetoase, deși preferă solul umed. Are puțini dăunători și nu e deosebit de sensibil la boli. Se poate planta din noiembrie până în aprilie. Recoltarea are loc, de regulă, la sfârșit de toamnă, în noiembrie, iar tuberculii rămași în sol se păstrează bine și peste iarnă.