2024-11-17
Bulgaria este în grafic pentru a-şi îndeplini obiectivul ambiţios – va avea țara vecină un număr record de turiști străini în acest an?
Cu 10,7 milioane de turişti străini care au vizitat Bulgaria în perioada ianuarie-septembrie 2024, ţara a înregistrat o creştere de 2,5% comparativ cu anul de vârf 2019, înaintea pandemiei.
Bulgaria este în grafic pentru a-şi îndeplini obiectivul ambiţios de a avea până la finalul anului 13 milioane de vizitatori străini şi de a genera venituri din turism de 14 miliarde de leva (7,15 miliarde de euro), informează Agerpres.

Turiştii români continuă să fie pe primul loc, deşi a sporit numărul de vizitatori din Marea Britanie, Germania, Polonia, Cehia, Spania, Italia, Turcia şi Franţa. În primele nouă luni din acest an, 7,5 milioane de turişti au stat în unităţi de cazare turistică, un avans de 3,9% faţă de perioada similară din 2023 şi o expansiune de 9,4% faţă de 2019.

Veniturile obţinute din înnoptările turiştilor în structuri de cazare au ajuns la 2,1 miliarde de leva (1,07 miliarde euro) în perioada ianuarie-septembrie 2024, o creştere de 15,4% faţă de 2023. Analiştii estimează că Bulgaria îşi va depăşi obiectivul, ajungând la un nivel de 13,1 milioane de vizitatori străini până la finalul acestui an, depăşind numărul de turişti străini din 2023 (12,6 milioane).
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!


