Buncărul nuclear pentru 350 de oameni: secretul ascuns timp de decenii în munții Bosniei

Buncărul lui Tito, cunoscut oficial sub denumirea ARK D-0, se află în apropierea orașului Konjic, între Mostar și Sarajevo, în interiorul muntelui Zlatar. Construcția a început în 1953 și s-a încheiat abia în 1979, după 26 de ani de lucrări desfășurate în condiții de maximă discreție. Muncitorii au fost selectați cu atenție, supuși verificărilor de securitate și obligați să păstreze secretul. Chiar și în conducerea iugoslavă, doar un cerc restrâns de persoane știa de existența complexului. Buncărul subteran, cu o suprafață de peste 6.000 de metri pătrați, a fost proiectat pentru Tito, principalii lideri ai statului și membrii comandamentului militar. Aproximativ 350 de persoane ar fi putut locui și lucra aici, izolate de exterior, timp de până la șase luni.

Potrivit proiectului, structura trebuia să reziste unei explozii nucleare cu o putere de 20 de kilotone. Cele 12 unități interconectate cuprind dormitoare, spații medicale, centre de comunicații, săli de comandă, bucătărie, sală de mese și încăperi tehnice. Pentru a putea funcționa independent, complexul a fost dotat cu sisteme proprii de alimentare cu apă și electricitate, precum și cu instalații de ventilație și climatizare. Intrările au fost ascunse în spatele unor clădiri obișnuite, iar tunelurile au fost concepute pentru a reduce efectele undei de șoc provocate de o eventuală explozie.

Conform prezentării oficiale a obiectivului, construcția ar fi costat 4,6 miliarde de dolari, ceea ce a transformat-o într-una dintre cele mai mari investiții militare ale Iugoslaviei. Cu toate acestea, nu există dovezi scrise că Tito ar fi vizitat vreodată buncărul. Lucrările s-au încheiat în 1979, iar liderul iugoslav a murit în anul următor. Complexul nu a fost folosit niciodată în scopul pentru care fusese construit, însă în 1992 a fost la un pas de distrugere. La începutul războiului din Bosnia și Herțegovina, Armata Populară Iugoslavă (JNA), aflată în retragere, a primit ordin să arunce buncărul în aer pentru a împiedica preluarea lui de către forțele bosniace.

În punctele strategice ale complexului fuseseră amplasate aproximativ 4,5 tone de explozibil. Distrugerea a fost însă împiedicată de Šerif Grabovica, comandantul militar al buncărului la acea vreme. În timpul retragerii, Grabovica a întrerupt în secret cablurile sistemului de detonare, riscându-și viața. Militarii JNA au părăsit complexul înainte de explozia planificată, iar ordinul transmis ulterior de la distanță nu a mai putut activa încărcăturile explozive.

Intervenția lui Grabovica a făcut posibilă păstrarea aproape intactă a complexului ARK D-0, inclusiv a numeroase elemente originale din perioada Războiului Rece. Existența buncărului a fost confirmată oficial abia în 2003, iar din 2011 sunt organizate regulat tururi ghidate. Astăzi, complexul funcționează ca muzeu și spațiu expozițional. Vizitatorii pot explora încăperile și coridoarele originale și pot descoperi din interior unul dintre cele mai secrete proiecte militare ale fostei Iugoslavii.