Drumul secret construit de sovietici, unde lipsa oxigenului este problema mai mică

Sectorul de la granița dintre Tadjikistan și Kârgâzstan este una dintre cele mai retrase porțiuni de șosea din Asia Centrală, iar un tronson neîntreținut de 22 de kilometri trece literalmente prin „pământul nimănui”. Ruta este accesibilă mai ales în anumite perioade, deoarece unele porțiuni se află la 4.300–4.600 de metri altitudine. Zona este atât de îndepărtată și săracă în oxigen, încât, lângă linia propriu-zisă de frontieră, lipsește și infrastructura obișnuită a punctelor de trecere. Ideea Pamir Highway a apărut în 1891 la ofițerul rus Bronislav Grombcevski, care i-a prezentat țarului valoarea strategică a unei asemenea șosele pentru contracararea influenței britanice în Afganistan și în zona Pakistanului și Indiei de astăzi. În 1912, inginerii au ajuns aici pentru a transforma o veche potecă de munte într-o șosea modernă.

Munții Pamir s-au dovedit însă un teren extrem de greu. Legendele locale spun că mulți ingineri sau constructori veniți aici nu s-au mai întors niciodată. Uniunea Sovietică a început abia în 1933 construirea așa-numitului „drum secret”, gândit inițial ca rută strategică spre est. Lucrările au fost supravegheate de OGPU, precursorul KGB, iar muncitorii erau, de regulă, deținuți politici. Nici astăzi nu se știe câți oameni au murit la construirea Șoselei Pamirului, dar, ca termen de comparație, la ridicarea Karakoram Highway și-au pierdut viața cel puțin 800 de persoane. Pamir Highway a fost deschisă complet abia în anii 1980.

Pasul Kyzyl-Art, dintre Tadjikistan și Kârgâzstan, se află la aproximativ 4.280 de metri și este unul dintre cele mai înalte puncte de frontieră din lume. Cei 22 de kilometri dintre cele două posturi nu par mulți pe hartă, dar în Pamir pot părea nesfârșiți. Drumul a fost asfaltat în anii 1970, însă din vechiul strat a rămas foarte puțin. Traficul de camioane și eroziunea provocată de alunecările de teren au distrus mari porțiuni ale șoselei, care șerpuiește pe marginea prăpăstiilor, iar parapetele lipsesc în multe locuri. Șoferii trebuie să înfrunte gropi, abrupturi, aer rarefiat și circulație imprevizibilă. De aceea, sectorul din „pământul nimănui” seamănă mai mult cu o probă dură decât cu o simplă trecere de frontieră. Apropierea graniței este semnalată de statuia oii Marco Polo, numită argali.

Cei care pornesc la drum trebuie să știe că, pentru parcurgerea întregii Pamir Highway, este recomandată o mașină 4x4. Ruta completă leagă Osh, în Kârgâzstan, de Dușanbe, în Tadjikistan. Pe cele mai izolate segmente nu există transport public de încredere, asistență medicală ușor accesibilă sau semnal mobil stabil, iar infrastructura este foarte săracă. Vizele trebuie verificate cu atenție, iar în Tadjikistan, pentru anumite zone din Pamir, este necesar un permis special GBAO, deoarece regiunea este sensibilă politic. Din cauza altitudinii, riscul răului de munte este real. Iarna este lungă și extrem de rece, astfel că drumul este, de obicei, practicabil în condiții mai bune între iunie și septembrie.

(Atlas Obscura)