Insula secretă unde sovieticii au testat arme biologice. Ce a rămas în urmă?

În mijlocul Mării Aral, între teritoriile actuale ale Kazahstanului și Uzbekistanului, se afla cândva insula Vozrozhdeniya, al cărei nume înseamnă „Renaștere”. Izolată de întinderi mari de apă și înconjurată de regiuni slab populate, părea locul ideal pentru activități pe care autoritățile sovietice doreau să le țină departe de ochii lumii. Primele instalații destinate testării armelor biologice au fost înființate aici în 1936, însă activitatea a fost întreruptă în anul următor. Programul a fost reluat și extins considerabil în perioada postbelică, iar din 1954 complexul cunoscut sub numele de Aralsk-7 a devenit principalul poligon sovietic pentru testarea în aer liber a agenților biologici.

UN ORAȘ SECRET, CONSTRUIT LÂNGĂ UN POLIGON BIOLOGIC

Pe insulă funcționau laboratoare, instalații militare și vaste terenuri de testare. Cercetătorii experimentau cu agenți patogeni care provoacă boli precum antraxul, ciuma, variola și tularemia, studiind inclusiv posibilitatea utilizării lor ca arme. Experimentele se desfășurau și în aer liber, iar în unele teste erau folosite animale pentru a analiza efectele agenților biologici și modul în care aceștia se răspândeau. Personalul militar, cercetătorii și familiile acestora locuiau în așezarea Kantubek, construită pentru angajații complexului Aralsk-7. Localitatea avea locuințe și infrastructură proprie, dar accesul era strict controlat, iar activitățile desfășurate aici erau ținute secrete. Pericolele nu au rămas însă întotdeauna în interiorul perimetrului militar. În 1971, în orașul Aralsk, aflat atunci pe țărmul mării, a izbucnit o epidemie de variolă care a infectat zece persoane și a provocat trei decese. O analiză făcută publică în 2002, pe baza unor documente sovietice, a concluzionat că explicația cea mai probabilă era expunerea unei membre a echipajului unei nave de cercetare la un aerosol rezultat în urma unui test militar efectuat pe Vozrozhdeniya. Legătura este susținută de dovezi circumstanțiale puternice, însă circumstanțele exacte ale incidentului nu au putut fi stabilite cu certitudine absolută.

SUTE DE TONE DE MATERIAL CONTAMINAT, ÎNGROPATE ÎN PĂMÂNT

Unul dintre cele mai tulburătoare episoade s-a petrecut în 1988. Autoritățile sovietice au transportat pe insulă o cantitate uriașă de material contaminat cu Bacillus anthracis, bacteria care provoacă antraxul, după o tentativă de neutralizare cu dezinfectanți. Estimările occidentale indică între 100 și 200 de tone de material contaminat, care au fost îngropate în gropi săpate în sol. Problema era că sporii de antrax pot supraviețui perioade foarte lungi în condiții nefavorabile, iar tratamentul inițial nu îi distrusese în totalitate. După destrămarea Uniunii Sovietice, activitatea militară a încetat. Personalul a fost evacuat, iar în 1992 poligonul a fost închis oficial. Kantubek s-a transformat într-o așezare-fantomă, cu clădiri goale și infrastructură abandonată. Între timp, în jurul fostei insule se producea o schimbare care avea să amplifice temerile legate de securitatea zonei.

MAREA A DISPĂRUT, IAR INSULA S-A UNIT CU USCATUL

Începând din anii 1960, Marea Aral s-a micșorat dramatic, în principal din cauza devierii râurilor care o alimentau pentru vaste proiecte de irigații agricole. Pe măsură ce apa se retrăgea, suprafața de uscat a insulei creștea, iar distanța până la țărm devenea tot mai mică. În jurul anului 2001, Vozrozhdeniya s-a unit cu uscatul. Bariera naturală care izolase timp de decenii poligonul militar dispăruse. Specialiștii se temeau că animalele sălbatice sau persoanele care pătrundeau în zonă ar putea intra în contact cu terenurile contaminate. În plus, accesul devenit mult mai ușor ridica probleme de securitate în jurul fostelor instalații militare și al locurilor în care fuseseră îngropate materiale periculoase. În 2002, Statele Unite și Uzbekistanul au desfășurat o amplă operațiune de decontaminare. Echipe specializate au excavat și tratat zonele în care fuseseră îngropate materialele contaminate cu antrax, neutralizând cantități importante de material biologic periculos. Operațiunea a redus considerabil riscurile asociate principalelor depozite cunoscute de antrax. Totuși, amploarea activităților desfășurate timp de decenii pe insulă nu permite concluzia că fiecare posibilă sursă de contaminare de pe întregul teritoriu al fostului poligon a fost eliminată.