Misterul lacului care a ucis aproape 1.700 de oameni în câteva ore

Nyos este un lac vulcanic format într-un crater, cu o adâncime de aproape 210 metri. Localnicii transmiteau de generații povești despre spirite periculoase care ar locui în lac, iar unele așezări fuseseră construite mai sus, pe versanți. Solurile fertile au atras însă treptat tot mai multe familii în vale, unde oamenii trăiau din agricultură și creșterea animalelor. În noaptea tragediei, unii supraviețuitori au vorbit ulterior despre un zgomot venit dinspre lac, despre o ceață albicioasă sau despre un vânt apărut brusc. Cei mai mulți nu au avut însă niciun avertisment. A doua zi, echipele de salvare au găsit numeroase victime în case, în curți și pe drumuri, alături de animale domestice.

Inițial au circulat ipoteze despre o epidemie, o substanță toxică, o erupție vulcanică sau chiar un test secret de armament. Cercetările au arătat însă că Nyos produsese un fenomen natural extrem de rar: o erupție limnică. Timp de mai mulți ani, dioxidul de carbon provenit din surse vulcanice se acumulase în straturile profunde ale lacului. Presiunea ridicată îl menținea dizolvat în apă, iar stratificarea puternică împiedica amestecarea apei din adâncime cu cea de la suprafață și eliminarea treptată a gazului. Nu se știe cu certitudine ce a declanșat dezastrul. O alunecare de teren, o modificare a temperaturii apei sau o altă perturbare ar fi putut împinge apa profundă spre suprafață. Pe măsură ce presiunea a scăzut, CO₂ a început să formeze bule, asemenea unei băuturi carbogazoase deschise după ce a fost agitată. Procesul s-a autoalimentat, aducând spre suprafață tot mai multă apă saturată cu gaz.

În câteva minute, lacul a eliberat o cantitate enormă de CO₂. Fiind mai greu decât aerul, gazul s-a deplasat aproape de sol prin văile din jur și a înlocuit oxigenul. Oamenii și animalele și-au pierdut rapid cunoștința, iar expunerea la concentrații foarte ridicate a devenit fatală. Tocmai de aceea, zonele aflate la altitudine mai mare au fost mai puțin afectate. Studiile medicale asupra a 845 de supraviețuitori au confirmat simptome compatibile cu expunerea la un gaz asfixiant. La 161 de persoane au apărut înroșiri și vezicule considerate inițial leziuni chimice, dar asociate ulterior mai degrabă cu perioadele de inconștiență și cu presiunea prelungită exercitată asupra pielii. După catastrofă, lacul a căpătat temporar o nuanță roșiatic-maronie, deoarece apa bogată în fier din adâncime a ajuns la suprafață, iar fierul s-a oxidat în contact cu aerul. Cum dioxidul de carbon continua să pătrundă în lac, au fost instalate ulterior conducte speciale care aduc în mod controlat apa saturată la suprafață și permit degazarea treptată.

Nyos nu fusese primul avertisment. Cu doi ani înainte, la 15 august 1984, lacul Monoun din Camerun eliberase brusc CO₂, provocând moartea a 37 de persoane. Cele două cazuri sunt astăzi cele mai cunoscute exemple moderne de erupții limnice. Atenția cercetătorilor se îndreaptă și spre lacul Kivu, aflat între Rwanda și Republica Democrată Congo, ale cărui ape adânci conțin aproximativ 300 km³ de CO₂ și peste 60 km³ de metan. Datele disponibile nu indică în prezent o creștere continuă a riscului unei erupții limnice spontane, însă o perturbare vulcanică puternică rămâne un posibil factor de destabilizare, motiv pentru care lacul este monitorizat, iar metanul este extras controlat.