2026-08-09
Un pod roman antic a ieșit la iveală din Dunăre, din cauza nivelului scăzut al apei
Nivelul foarte scăzut al Dunării a scos la iveală vestigii ascunse sub apă timp de decenii sau chiar secole. În Bulgaria au reapărut recent rămășițele unui pod roman vechi de aproape 1.700 de ani.
Potrivit Muzeului Regional de Istorie din Pleven, specialiștii au documentat urmele Podului lui Constantin cel Mare, lângă satul Ghighen. În zonă se afla în Antichitate orașul Ulpia Oescus, un important centru roman de pe Dunăre. Podul îl lega de Sucidava, aflată pe celălalt mal, în zona actualei localități Celei, parte a orașului Corabia. Construcția a fost ridicată în vremea împăratului Constantin cel Mare și inaugurată în anul 328. Avea o lungime totală de peste doi kilometri, fiind unul dintre cele mai lungi poduri ale Antichității. Nu se știe exact când și de ce a dispărut, dar se presupune că a rămas în picioare doar câteva decenii. Podul nu era construit integral din piatră. Cercetările îl descriu ca având pile masive de zidărie, pe care se sprijineau arce și o suprastructură din lemn. Calea de trecere avea aproximativ 5,7 metri lățime și se ridica la circa 10 metri deasupra apei. În 2017, măsurătorile batimetrice cu sonare cu fascicule multiple au identificat 27 de posibile pile pe o distanță de 820 de metri, dispuse la intervale medii de aproximativ 30 de metri.

Dintre cele două așezări pe care le lega podul, Ulpia Oescus s-a dezvoltat dintr-o importantă bază militară romană de pe Dunărea de Jos, unde Legiunea a V-a Macedonica a staționat încă din secolul I. După plecarea legiunii, împăratul Traian a ridicat așezarea, între anii 106 și 112, la rangul de colonie, sub numele Ulpia Oescensium, cel mai înalt statut urban provincial. Săpăturile au scos la iveală forumul, clădiri monumentale și o reședință urbană bogat decorată, renovată înaintea vizitei lui Constantin cel Mare din 328. Sucidava a devenit, după cucerirea Daciei, un centru militar, economic și portuar important, iar în jurul anului 250 a primit statut urban. Arheologii au descoperit aici ziduri cu opt turnuri, terme, străzi pavate, o bazilică paleocreștină și o fântână subterană secretă.

Nivelul redus al Dunării a scos la vedere vestigii și în Ungaria. La Budapesta au fost semnalate fragmente asociate fostului Pod Franz Joseph, actualul Pod al Libertății. Podul inițial a fost inaugurat în 1896 și aruncat în aer în ianuarie 1945 de trupele germane aflate în retragere, în timpul asediului capitalei ungare.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!


