2024-02-06
Un nou record de şedere în spaţiul cosmic
Kononenko a depășit recordul precedent, de 878 de zile, 11 ore, 29 de minute şi 48 de secunde deţinut de Gennady Padalka, de asemenea rus, transmite Agerpres.
Kononenko, care se află la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) din septembrie, a stabilit noul record duminică, la ora 11:30:08, ora Moscovei (08:30:08 GMT). Rusul, în vârstă de 59 de ani, se află la a cincea misiune pe platforma orbitală şi va stabili noul record la 1.110 zile, odată cu revenirea sa pe Pământ, la 23 septembrie. Pragul de 1.000 de zile petrecute în spaţiul cosmic va fi atins la data de 5 iunie, la 20 de minute după miezul nopţii.
Foto: Flickr
Kononenko, inginer în cadrul celei de-a 70-a misiuni spaţiale şi comandant al celei de-a 71-a, petrecuse 736 de zile în spaţiu înainte de a porni din nou spre ISS, la bordul navetei ruseşti Soiuz MS-24, în septembrie 2023. Cosmonautul rus a zburat pentru prima dată spre ISS în aprilie 2008, în cadrul celei de-a 16-a misiuni şi de atunci a efectuat şase ieşiri în spaţiu (39 de ore şi 54 de minute). La rândul său, Padalka s-a retras în 2017, la vârsta de 58 de ani, neputând astfel să atingă pragul de 1.000 de zile petrecute în spaţiu cosmic.
Foto: Shutterstock
Kononenko a declarat pentru agenţia rusă de presă de stat TASS că în viitor omenirea trebuie să construiască o staţie care să fie "o adevărată casă spaţială", mai mare, mai confortabilă şi mai puţin dependentă de Pământ. În acest scop, el a recomandat perfecţionarea sistemelor de regenerare a apei, de furnizare a oxigenului şi de reciclare a deşeurilor spaţiale.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!