2024-09-14
Un mega-tsunami uriaş a zguduit Pământul timp de 9 zile
Un tsunami declanşat de o alunecare de teren produsă într-un fiord din Groenlanda, cauzată de schimbările climatice, a făcut să vibreze Pământul timp de nouă zile, în septembrie 2023, a anunţat o echipă internaţională de cercetători în jurnalul Science.
- a explicat pentru AFP unul dintre autorii studiului, Kristian Svennevig, de la Serviciul de geologie al Danemarcei şi Groenlandei (GEUS). "Şi alte alunecări de teren şi tsunamiuri au produs semnale seismice, dar numai timp de câteva ore şi foarte local; acesta a fost observat în întreaga lume, până în Antarctica", a adăugat el.
Conform Agerpres, fenomenul a surprins iniţial comunitatea ştiinţifică, care l-a definit inţial drept "un obiect seismic neidentificat", înainte de a stabili că sursa lui a fost o alunecare de teren produsă în fiordul Dickson din estul Groenlandei. În septembrie 2023, 25 de milioane de metri cubi de rocă şi gheaţă au căzut în acest fiord îndepărtat şi nelocuit, la aproape 200 de kilometri distanţă de ocean.
La 70 de kilometri distanţă, valurile tsunami de patru metri au avariat o bază de cercetare situată pe insula Ella. Prăbuşirea a fost provocată de subţierea gheţarului la baza muntelui, creată ea de schimbările climatice, a explicat GEUS. "Având în vedere că Arctica este în continuă încălzire, ne putem aştepta ca frecvenţa şi amploarea acestor evenimente să crească în viitor", a avertizat Kristian Svennevig, subliniind că nu există "experienţă a unei Arctici atât de calde precum cea pe care o observăm în prezent". Cercetătorul a făcut apel la introducerea unor sisteme de avertizare timpurie, ceea ce reprezintă o provocare în astfel de medii extreme.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!