Lapte de bou, puricei și minciunele: cele mai ciudate nume din bucătăria românească

TACI ȘI ÎNGHITE

Numele sună mai degrabă ca o poruncă adresată unui copil mofturos, dar preparatul este una dintre cele mai consistente mâncăruri din Transilvania. „Taci și înghite” se pregătește dintr-o mămăligă moale, fiartă uneori în lapte și smântână, așezată în straturi cu telemea, unt și ouă. În variantele mai bogate apar slănina, cârnații sau alte afumături. Rețeta este legată îndeosebi de Țara Făgărașului, Țara Bârsei, zona Amlașului și Țara Hațegului. Denumirea i se potrivește perfect: mâncarea este atât de sățioasă și se servește atât de fierbinte, încât conversația poate aștepta.

LAPTE DE BOU

În ciuda numelui, niciun bou nu contribuie cu lapte la această rețetă. Una dintre variantele vechi, întâlnită în Ardeal, în zona Sibiului, dar și în Țara Moților și în Maramureș, se prepară din semințe de dovleac prăjite, curățate și măcinate foarte fin. Pasta obținută se fierbe cu apă sau cu lapte până se îngroașă și se servește, de regulă, alături de mămăligă. Preparatul avea avantajul de a folosi ingrediente care puteau fi păstrate mult timp și, în varianta cu apă, era potrivit și pentru perioadele de post. Sub aceeași denumire au circulat însă și alte rețete regionale, inclusiv unele cu magiun și pâine sau cu prune uscate.

POALE-N BRÂU

Celebrele plăcinte moldovenești nu conțin nici poale, nici brâu. Sunt făcute din aluat dospit, umplut cu brânză dulce sau sărată, uneori cu stafide, apoi copt până când capătă o crustă aurie. Numele vine de la modul în care colțurile bucății de aluat sunt ridicate și adunate spre centru. Mișcarea amintește de gestul femeilor care își ridicau poalele fustei și le prindeau în brâu pentru a putea lucra mai ușor. Preparatul s-a răspândit între timp în toată țara, dar continuă să fie asociat în primul rând cu Moldova.

PURICEI

Denumirea nu este cea mai potrivită pentru stimularea apetitului, dar preparatul nu are nicio legătură cu insectele. Puriceii reprezintă una dintre modalitățile prin care mămăliga rămasă de la masa precedentă era transformată într-un fel nou de mâncare. Mămăliga se sfărâmă în bucăți mici și se rumenește, de obicei împreună cu brânză. Variantele numite „puricei boierești” sunt îmbogățite cu jumări, cârnați sau bucăți de friptură. Aspectul mărunțit al amestecului explică asocierea cu micile vietăți, iar rețeta arată cât de inventivă putea fi bucătăria în care nimic nu era aruncat.

SCUTECELE DOMNULUI

Denumirea poate părea surprinzătoare pentru un desert, dar trimite direct la povestea Nașterii lui Iisus. „Scutecele Domnului”, numite și „Pelincile Domnului”, „Scutecele lui Hristos” sau „turte de Crăciun”, sunt foi foarte subțiri de aluat, coapte pe plită, apoi înmuiate și așezate în straturi cu nucă și zahăr. În unele variante, umplutura se face cu julfă, din semințe de cânepă. Preparatul este legat în special de Ajunul Crăciunului și de comunitățile tradiționale din Moldova. Turtele subțiri simbolizează scutecele Pruncului, iar desertul făcea parte din masa de post pregătită înainte de sosirea preotului și a colindătorilor.

MINCIUNELE

Minciunelele sunt fâșii subțiri de aluat, crestate în mijloc și răsucite sub forma unor funde, apoi prăjite și acoperite cu zahăr pudră. În funcție de regiune, mai sunt cunoscute drept „uscățele”, „fundițe”, „cirighele” sau „ciurigăi”. Nu există prea multă minciună în gustul lor, însă textura foarte ușoară și interiorul aerat pot crea impresia că desertul dispare imediat ce a fost mușcat. Era o soluție simplă pentru mesele de sărbătoare: din ingrediente puține se obținea un platou întreg de dulciuri crocante.

MUCENICI

În multe limbi, ideea de a comanda „martiri” la desert ar putea provoca nedumerire. În România, mucenicii sunt însă legați de sărbătoarea celor 40 de Mucenici din Sevastia, marcată pe 9 martie. În Moldova, sunt colaci copți în forma cifrei opt, unși cu miere și acoperiți cu nucă. În Muntenia și în sudul țării, mucenicii sunt mult mai mici și se fierb într-o zeamă dulce, aromată cu scorțișoară, coajă de lămâie și nucă măcinată. Același nume desemnează astfel două deserturi aproape complet diferite, unite de aceeași semnificație rituală.