Tsunamiul – monstrul invizibil al oceanelor: cum se formează, de ce este periculos și cum ne putem proteja

Tsunamiul este o serie de valuri marine uriașe, generate de o deplasare bruscă a unui volum mare de apă, de obicei în ocean. Deși multe persoane asociază tsunamiul cu un singur val gigantic, în realitate este un șir de valuri, fiecare cu o durată mare și o energie distructivă imensă.

Cel mai frecvent, tsunamiurile sunt declanșate de cutremure submarine, în special cele care au loc la marginea plăcilor tectonice. Când una dintre plăci se ridică sau coboară brusc în timpul unui cutremur, apa de deasupra este dislocată violent, generând valuri care se propagă în toate direcțiile. Dar nu doar cutremurele pot provoca tsunamiuri, ci și erupțiile vulcanice sau alunecările de teren submarine, care pot disloca cantități masive de apă. De asemenea, impactul meteoriților, deși este un scenariu rar, poate genera un mega-tsunami.

În oceanul deschis, un tsunami poate avea o înălțime de doar câteva zeci de centimetri, dar se deplasează cu viteze de până la 800 km/h. Din acest motiv, navele aflate în larg de obicei nu detectează valurile. Pe măsură ce se apropie de țărm și fundul oceanului devine mai puțin adânc, energia valului se comprimă: viteza scade, dar înălțimea crește vertiginos. Astfel se formează un perete de apă care poate ajunge la 10, 20 sau chiar 30 de metri înălțime. Valurile pot lovi coasta în valuri succesive, la intervale de 10 până la 60 de minute, iar primul val nu este întotdeauna cel mai puternic. Mai mult, retragerea bruscă a apei de pe plajă este adesea un semn prevestitor, dar periculos – atrage oamenii curioși exact când ar trebui să fugă. Un tsunami poate distruge infrastructură, inunda kilometri întregi de uscat, contamina surse de apă potabilă și lăsa în urmă un peisaj similar unui câmp de luptă. În plus, victimele nu sunt doar rezultatul forței directe a apei – inundațiile ulterioare pot răspândi boli, iar lipsa accesului la resurse esențiale complică intervențiile de urgență.

După tragedii majore precum cea din 2004 din Oceanul Indian, multe țări au investit în sisteme de detectare timpurie. Acestea includ seismografe pentru identificarea cutremurelor submarine, bove oceanice dotate cu senzori de presiune care detectează modificările nivelului apei, precum și sateliți care monitorizează propagarea valurilor. În zonele de risc, autoritățile au implementat planuri clare de evacuare, semnalizare în teren și exerciții periodice de pregătire.

• Cel mai devastator tsunami din istoria recentă a fost în 2004, în Oceanul Indian, ucigând peste 230.000 de oameni.
• Tsunamiurile nu au legătură cu mareele obișnuite, deși uneori sunt numite greșit „valuri de maree”.
• Tsunamiul din 2011 din Japonia a deplasat Insula Honshu cu peste 2 metri și a modificat ușor axa Pământului.
• Un tsunami poate traversa un ocean întreg în doar câteva ore.
• Un tsunami poate transporta obiecte masive – bărci, vehicule, chiar case întregi – pe kilometri întregi în interiorul uscatului.
• În ocean, distanța dintre două valuri consecutive (lungimea de undă) poate fi de peste 100 km.